x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Asesoft Renunţă /Autoritatea Electorală rămâne fără soft

Asesoft Renunţă /Autoritatea Electorală rămâne fără soft

de Aniela Nine    |    07 Noi 2008   •   00:00

Cu numai trei săptămâni înainte de alegeri, Autoritatea Electorală Permanentă s-a trezit că a rămas fără softul necesar prelucrării şi stabilirii rezultatelor alegerilor.



Firma care a câştigat licitaţia la 27 octombrie a renunţat la implementarea acestui proiect în valoare de aproape 2 milioane de euro. Ieri, Consiliul de Administraţie al grupului ASESOFT, din care face parte Team Net, firma câştigătoare a licitaţiei, a anunţat că renunţă la proiectul cu AEP, motivând prin "consecinţele de imagine ce pot decurge în planul percepţiei publice prin asocierea cu o implicare în lumea politică". Firma care s-a calificat pe locul doi la licitaţie este Siveco. Contactat telefonic de Jurnalul Naţional şi întrebat dacă contractul va fi atribuit următoarei firme clasate sau va fi reluată de urgenţă licitaţia, vicepreşedintele AEP, Marian Muhuleţ ne-a explicat că la acea oră instituţia nu găsise încă o soluţie, fiind în desfăşurare o şedinţă cu experţii autorităţii. Exprimându-şi stupefacţia faţă de anunţul ASESOFT, AEP a amintit că contractul a fost semnat cu firma TeamNet şi a solicitat aseară acesteia explicaţii. În urma unei întâlniri de urgenţă, conducerea AEP a decis să păsuiască până luni TeamNet pentru a prezenta o poziţie.

×
Subiecte în articol: politic