Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a condamnat, vineri, demersul legislativ iniţiat de PNL şi UDMR, care prevede că personalul medical din spitalele publice şi private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării anti-COVID.
"Două partide care se pretind de dreapta împing medicii către vaccinarea obligatorie. În loc să respecte libertatea de alegere a fiecăruia, inclusiv cea a medicilor, PNL şi UDMR au pornit prigoana. Pentru Cîţu şi gaşca sa de extremişti, medicii nu mai sunt acum eroii din linia întâi, ci ticăloşii care trebuie puşi cu botul pe labe, pentru simplul motiv că refuză să se vaccineze. Aceasta este o gândire bolnavă, totalitară, pe care o condamnăm categoric. În plus, atragem atenţia că se atentează la siguranţa naţională, pentru că mulţi medici vor prefera să nu se vaccineze, să rămână fără slujbă şi să se judece cu statul, şi astfel vom rămâne fără medici şi asistenţi într-o perioadă de criză sanitară majoră", a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, potrivit unui comunicat
La rândul său, copreşedintele AUR George Simion a subliniat că decizia de a vaccinare este "o decizie personală".
"Statul nu are de unde să ştie ce e mai bine pentru fiecare cetăţean în parte. Decizia de a te vaccina este o decizie personală, care implică o evaluare foarte personală a riscurilor. AUR se angajează să apere cu toate mijloacele parlamentare şi democratice libertatea de alegere a românilor. Suntem ultimii anticorpi la dictatură şi vom respinge această iniţiativă legislativă, precum şi orice alte tentative de restrângeri de drepturi şi libertăţi şi discriminări pe criterii sanitare", a susţinut Simion.
AUR a depus la Senat un proiect de lege împotriva discriminării pe motiv de vaccinare, care prevede sancţiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane.
Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, că a semnat, alături de alţi membri din Guvern - Kelemen Hunor, Cseke Attila şi Lucian Bode, un proiect de lege care va fi depus la Parlament şi care prevede că angajaţii din sistemul de sănătate public şi privat şi cei din IGSU şi aviaţie ce nu sunt vaccinaţi anti-COVID şi nu au trecut prin boală vor trebui să se testeze pe banii proprii.
El a susţinut că, dacă nu ar fi fost moţiunea de cenzură prin care Guvernul a fost demis săptămâna trecută, acest proiect ar fi fost aprobat de Cabinet şi transmis Parlamentului în procedură de urgenţă.