x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Avocatul Predoiu, numit la Justiţie

Avocatul Predoiu, numit la Justiţie

de Monica Iordache Apostol    |    Lavinia Dimancea    |    01 Mar 2008   •   00:00
Avocatul Predoiu, numit la Justiţie

După aproape trei luni de blocaj, şefia Ministerului Justiţiei a fost rezolvată ieri fulger. Premierul Tăriceanu l-a propus pe avocatul Că­tălin Predoiu pentru fotoliul de ministru al Justiţiei şi numai după două ore acesta a şi depus jurământul la Palatul Cotroceni.

După aproape trei luni de blocaj, şefia Ministerului Justiţiei a fost rezolvată ieri fulger. Premierul Tăriceanu l-a propus pe avocatul Că­tălin Predoiu pentru fotoliul de ministru al Justiţiei şi numai după două ore acesta a şi depus jurământul la Palatul Cotroceni.

 

Filmul numirii noului minis­tru al Justiţiei s-a derulat cu mare repeziciune. Deşi premierul intenţiona să facă propunerea abia luni, o sol­i­citare a preşedintelui Băsescu de a se în­tâlni astăzi pentru a discuta despre şefia ministerului l-a presat astfel încât ieri, în jurul orelor 17:30, acesta i-a transmis şefului statului nominalizarea. Persoana propusă nu a fost un om din partid, după cum se stabilise la nivelul conducerii PNL, ci avocatul Cătălin Marian Predoiu, de 39 ani de ani, asociat la casa de avocatură “Zamfirescu Racoţi Predoiu”, membru al Consiliului Ba­roului Bucureşti din 2003, doctor în Drept Comercial. După o oră, preşedintele a şi semnat decretul de numire a acestuia, iar la 19:00, însoţit de premierul Tă­riceanu şi ministrul Apărării Teodor Meleşcanu, fost interimar al Justiţiei, Predoiu a şi depus jurământul de învestire la Palatul Cotroceni. 

 

ACORD. Ceremonia a fost una restrânsă, fără fast şi cupe de şampanie la final, dar s-a des­făşurat într-o atmosferă relaxată. Şeful statului a mărturisit că a avut în cursul după-amiezii o consultare cu premierul în care s-au pus de acord cu privire la nominalizarea lui Predoiu şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa noului ministru. Băsescu a spus că are toată încre­derea în acesta, un tânăr cu “un CV impresionant şi nu tipul de CV făcut să umple pa­gini, ci unul care este acoperit în recunoaşterea profesională” şi a atacat “speculaţiile” legate de acti­vitatea anterioară a acestuia (n.r. – referire la  in­formaţiile potrivit cărora firma de avocatură “Zamfirescu Racoţi Predoiu” a lucrat cu grupul Rompetrol, condus de Dinu Patriciu, precizând că “nu au acoperire în legături care să-i pe­ricliteze activitatea” la mi­nister. La finalul ceremoniei, Bă­ses­cu i-a spus râzând lui Tăriceanu că, dacă îl nominaliza pe Predoiu de la în­ce­put, nu mai era criză la Jus­tiţie, replica şefului Executivului fiind aceea că nu a fost chiar o criză. Cel mai mulţumit a fost însă Teodor Me­leşcanu, care fusese propus de PNL să preia portofoliul Justiţiei.  “Bogdaproste!”, i-a spus el şefului sta­tului, care a izbucnit în râs şi l-a bătut pe umăr. 

 

SURPRINDERE. Premierul Tăriceanu l-a găsit cu mari eforturi pe Cătălin Predoiu pentru a-l nominaliza la Justiţie, fiind refuzat până acum de nume grele ale PNL, precum Renate Weber sau avoca­tul Ionel Haşotti. Potrivit unor surse liberale, Renate Weber l-a anunţat pe Tăriceanu că nu vrea să mai depună vreun jurământ în faţa lui Băsescu, iar avocatul de la Constanţa, Ionel Haşotti, fratele senatorului Puiu Haşotti,  i-a spus că nu vrea să lucreze cu “nebunul” de la Cotroceni. Alegerea făcută însă de Tăriceanu i-a lăsat perplecşi pe li­derii liberali, care nu ştiau nimic de planurile premierului şi nici nu auziseră până acum de Predoiu. “Noi avem un vot politic asupra no­mi­nalizării lui Teodor Meleşcanu la Justiţie şi a lui Radu Stroe la Apărare”, a declarat vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, care a recunoscut că l-a întrebat pe Tă­ri­ceanu de mai multe ori dacă s-a schimbat ceva în acest plan şi a primit de fiecare dată răspuns ne­gativ. “Sunt uluit şi am aflat de la televizor. Din câte ştiu, premierul nu s-a consultat cu nimeni din partid pentru nominalizarea avocatului Cătălin Predoiu la Ministerul Justiţiei”, a declarat şi Radu Stroe.

 

L-a contrat pe Dinu Patriciu!?

Cătălin Predoiu este nomina­lizat şi în rechizitoriul de tri­mitere în judecată a omului de afaceri Dinu Patriciu, în dosarul Rompetrol, ne-au declarat surse din Ministerul Public. În calitate de avocat, Cătălin Predoiu a redactat şi semnat o notă către conducerea Rompetrol privind situaţia creanţei din Libia (85 de milioane de dolari). În această notă avocatul Predoiu informa că banii aparţin statului român şi că societatea nu-şi poate însuşi aceşti bani fără a se adresa mai întâi unei instanţe judecătoreşti, fapt nerealizat de conducerea Rompetrol. Nota semnată de Predoiu este depusă la dosar, documentul fiind livrat anchetatorilor DIICOT de către unul dintre martorii sub acoperire din acest dosar. Martor care a povestit că pentru o perioadă s-a renunţat la anumite servicii din partea avoca­tului.

  • Violeta Fotache
 

 

Relaţia cu Rompetrol

Firma de avocatură “Zamfi­rescu Racoţi Predoiu”, unde este avocat asociat Cătălin Predoiu, a fost mai mulţi ani principalul consultant pe probleme juridice al Rompetrol, grup condus de Dinu Patriciu, au declarat pentru Mediafax surse din piaţa avocaturii. Grupul Rompetrol recunoaşte că printre multele case de avocatură care au lucrat pentru companie se numără şi firma “Zamfirescu, Racoţi, Predoiu”, dar susţine că acest lucru s-a întâmplat în anii ’90 şi la începutul anilor 2000, “asistând strict operaţiuni comerciale”. “Dl Predoiu nu a făcut parte din echipa de apărători a lui Dinu Patriciu”, precizează Rompetrol.

 

lavinia.dimancea@jurnalul.ro

monica.iordache@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: politic rompetrol dinu patriciu predoiu