x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna consideră îndreptăţit refuzul lui Iohanis de a-i numi miniştri pe Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu

Barna consideră îndreptăţit refuzul lui Iohanis de a-i numi miniştri pe Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu

18 Ian 2019   •   11:44
Barna consideră îndreptăţit refuzul lui Iohanis de a-i numi miniştri pe Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu

Preşedintele USR, Dan Barna, consideră îndreptăţit refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a-i numi miniştri pe Mircea Drăghici şi Lia Olguţa Vasilescu.

"Preşedintele Iohannis a fost consecvent în poziţia sa de a nu mai gira măsurile sau manifestările iresponsabile ale acestei guvernări. Preşedintele Iohannis nu face prin scrisoarea de aseară, decât să confirme această poziţie şi nu face decât să confirme sentimentul pe care îl au românii că suntem conduşi de o gaşcă de incompetenţi, care sunt pur şi simplu rotiţi ca o camarilă personală a lui Liviu Dragnea. Persoanele care au fost propuse pentru posturile respective de miniştri, nu au în mod real, niciun fel de calificare pentru a fi miniştri în Guvernul României în momentul în care deţinem preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Persoanele respective nu se califică din punctul meu de vedere, prin nimic, pentru acele poziţii", a declarat Dan Barna vineri, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care argumentează că propunerile de numire pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor, Lia Olguţa Vasilescu, respectiv Mircea Drăghici, în continuare, nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna