x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a promulgat Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Băsescu a promulgat Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie

de Agerpres    |    08 Mar 2012   •   08:47
Băsescu a promulgat Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Presedintele Traian Basescu a semnat astazi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie.

Pe 28 februarie, plenul Camerei Deputatilor a adoptat la vot final proiectul care modifica legea privind prevenirea si combaterea violentei in familie, prin introducerea ordinului de protectie si a ordinului de restrictie in acest domeniu.

Initiativa legislativa a fost adoptata cu 166 voturi pentru, trei impotriva si doua abtineri.

Principala modificare adusa de proiectul initiat de mai multi deputati si senatori PDL este includerea unor mijloace specifice de drept civil, cum ar fi ordinul de protectie si ordinul de restrictie ca mijloc de eficientizare a activitatii autoritatilor pentru sustinerea si consilierea victimelor violentei in familie.

Potrivit noii Legi, violenta in familie reprezinta "orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare sau de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru din aceeasi familie care provoaca sau poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale sau psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate".

Autoritatile administratiei publice au obligatia sa ia masurile necesare pentru prevenirea violentei in familie, iar victima are dreptul sa se adreseze instantei judecatoresti pentru a obtine ordine de protectie, cele ce pot sa dispuna masuri ca interzicerea agresorului sa ramana sau sa revina la locuinta comuna sau ordine de restrictie care impun evacuarea domiciliului comun cu victima si pastrarea de catre agresor a distantei minime de 200 de metri fata de persoana vatamata.

Legea mai prevede, de asemenea, sanctionarea cu amenda intre 1.000 si 5.000 de lei pentru refuzul primirii in adapost sau refuzul de a acorda asistenta medicala victimelor, amenda intre 500 si 1.000 de lei pentru refuzul parasirii adapostului in momentul in care conditiile care au determinat internarea au disparut, amenda intre 500 si 1.000 de lei pentru incercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a patrunde in incinta adapostului in care se afla victima.

×