x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Basescu acuza - "Niste politicieni vor sa ma schimbe"

Basescu acuza - "Niste politicieni vor sa ma schimbe"

de Carmen Vintila    |    27 Iul 2006   •   00:00
Basescu acuza  -  "Niste politicieni vor sa ma schimbe"

Presedintele Traian Basescu a acuzat ieri un grup de politicieni ca nu sunt interesati de modificarea legilor sigurantei nationale, ci de schimbarea sa.

Seful statului, Traian Basescu, a plecat ieri intr- o vizita oficiala in SUA, unde se va intalni cu presedintele american, George W. Bush, cu secretarul de stat al Apararii, Donald Rumsfeld, si cu lideri ai Congresului. Inainte de a parasi Aeroportul "Henri Coanda", Basescu a criticat institutiile statului pentru ca nici una dintre ele nu-si asuma responsabilitatea in cazul disparitiei sirianului Omar Hayssam. "Devenim penibili de doua ori, o data pentru ca un om acuzat de terorism a reusit sa plece si a doua oara pentru ca fiecare institutie incearca sa arate cat de lipsita de responsabilitati este in aceasta chestiune", a spus presedintele.

SCHIMBAREA SISTEMULUI. El a tinut sa arate ca in activitatea serviciilor de informatii s-a produs "o devaluare" si ca in afara de lacunele legislative este vorba si de lipsa de competenta, cat si de coruptie. "Dar ne place sa nu se schimbe sistemul - si aici este marea batalie pe care o duc grupuri de policitieni in aceste zile - , ci presedintele. Iar eu spun: sistemul trebuie schimbat", a declarat Basescu, adaugand ca pentru modificarea sistemului sunt necesare legile. Totodata, seful statului a spus ca in cazul Omar Hayssam a avut "proba" ca in zona sigurantei nationale structurile statului nu au eficienta. Asadar, potrivit presedintelui, promovarea pachetului de legi care vizeaza securitatea nationala este una din "necesitatile absolute" in acest moment. "Nimeni din lantul politic nu a avut intentia crearii noului pachet de legi privind siguranta nationala", a aratat cu degetul presedintele, sustinand ca legile existente "sunt depasite de situatie", pentru ca institutiile nu au un cadru clar si adaptat realitatii, iar prevederile referitoare la responsabilitatile ofiterilor de informatii sunt ambigue. "Suntem in faza unei cumplite demagogii, in care sunt inca prea multi cei care cred ca, dand cu gura, pot obtine voturi. Voturile se obtin facand ceva", a mai spus Basescu.

CNI. El a tinut sa contracareze si criticile privind neimplicarea Comunitatii Nationale de Informatii (CNI) in cazul Omar Hayssam. "Am observat ca s-a gasit solutia. Daca SRI, SIE, DGIPI nu au nici o responsabilitate si sunt dubii datorita legilor neclare, s-a rezolvat problema: este CNI", a spus seful statului, precizand ca, in prezent, aceasta este dotata cu "36 de scaune, 20 de calculatoare" si ofiteri de la toate serviciile care sintetizeaza informatiile ce tin de siguranta nationala. Basescu a catalogat aceasta abordare drept una "interesanta" si a sustinut ca tinta acestor atacuri este "tot presedintele". "Sigur, cu cele 40 de scaune si cei 30 si ceva de analisti, nu m-am ocupat de urmarirea lui Hayssam, lucru care probabil este scris undeva, in atributiile presedintelui, de la instalarea mea in functie, dar inca nu este in Constitutie", a tinut sa sublinieze Basescu. Cat despre CNI, seful statului a spus ca nu a creat un serviciu de informatii care sa se ocupe de cei "deranjati de ceea ce se-ntampla in aceste zile".

Ardelean si-a cerut dinainte demisia

GEST. Ardelean a demisionat din motive personale si profesionale
Fostul sef al DGIPI din Ministerul de Interne, Virgil Ardelean, a precizat ieri, la audierea sa de catre Comisia de aparare a Senatului, ca el i-a cerut ministrului Vasile Blaga sa-l elibereze din functie la data de 20 iulie, dupa ce cu o zi inainte Omar Hayssam nu se prezentase in fata instantei si nu fusese gasit nici la domiciliu. Ardelean a spus ca a cerut sa fie schimbat din functie din mai multe motive profesionale si personale. "In primul rand, decizia mea a fost o expresie a revoltei mele impotriva disfunctiilor, desuetitudinii legislatiei si a mecanismelor de functionare a institutiilor din domeniul securitatii nationale. Altfel spus, DGIPI nu poate fi cosul in care isi depun neputinta profesionala alte institutii sau isi valorifica capacitatea de redirectionare a propriilor responsabilitati", a aratat Ardelean.

SOLIDARITATE. Un alt motiv invocat a fost ca DGIPI a fost solidar cu celelalte servicii de informatii componente ale Comunitatii Nationale de Informatii. "Desi nu are nici un fel de vina in disparitia lui Hayssam, DGIPI face parte din Comunitatea Nationala de Informatii si trebuie sa participe la constituirea unor ratiuni de solidaritate pentru cei care fac parte din CNI", a mentionat Ardelean. El a mai invocat si un motiv "personal". "Cred ca este nevoie de oameni mai tineri, mai vigurosi. Este suficient, am 628 de zile de concediu de odihna neefectuate, am doar patru week-end-uri pe an libere pentru mine si pentru familia mea", a aratat Ardelean. Fostul sef al DGPI a adaugat ca despre retragerea sa din functia de conducere a discutat cu ministrul Vasile Blaga de mai multa vreme si ca a fost o "intamplare", "o coincidenta" faptul ca presedintele Traian Basescu i-a convocat pe sefii serviciilor de informatii pentru a le spune ca nu mai are incredere in serviciile cadru in care el a reiterat intentia sa de a-si da demisia. Virgil Ardelean a mai aratat ca inca nu s-a decis exact ce va face, ce post va ocupa in MAI. Comisia de aparare a Senatului a constatat ieri, dupa audierea lui Ardelean, ca DGIPI si seful sau au actionat in cadrul legal in cazul "disparitiei misterioase a lui Omar Hayssam. Directia a transmis Parchetului la 5 mai si la 5 iunie 2006 doua note informative in care se arata ca exista posibilitatea ca Hayssam sa paraseasca tara, intrucat ar fi dorit sa-si petreaca ultimele zile ale vietii sale la locurile sfinte din tara sa si Orientul Mijlociu. (Dana Piciu)
×