Preşedintele Băsescu şi-a exprimat speranţa, la un festival al culturii aromâne, că "se vor găsi reparaţiile în timpul următor" pentru cei cărora regimul comunist le-a confiscat aurul şi i-a asigurat pe aromâni de admiraţia sa pentru forţa de a-şi păstra cultura şi respectul faţă de muncă.
"V-aţi vândut oile, aţi obţinut aur, aurul vi l-a confiscat regimul comunist. Ceea ce a făcut din dumneavoastră unii dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai comunismului de până la 1989. Să sperăm că se vor găsi reparaţiile în timpul următor, dar dincolo de asta am vrut să ştiţi că nu am venit la dumneavoastră fără să am minimul de bun-simţ de a citi ceva despre dumneavoastră", a spus Băsescu, aflat în localitatea Stejaru, judeţul Tulcea, la cea de-a VI-a ediţie a manifestării "Zilele culturii armâne".Şeful statului a ţinut să îi asigure pe aromâni că ştie bine unde a venit şi că ştie "ceva" despre istoria şi tradiţiile acestora, scrie antena3.ro.
"Poate aveţi copii aici şi nu ştiu de unde vin strămoşii dumneavoastră şi am să le spun eu. În 1856, strămoşii de astăzi ai părinţilor voştri, dragi copii, trăiau undeva în Munţii Epirului, într-o localitate numită Gramustea. 20 de ani mai târziu, în 1876, localitatea a fost distrusă de musulmanii din Albania şi Macedonia şi atunci, strămoşii dumneavoastră s-au refugiat undeva lângă Salonic, pe ambii versanţi ai munţilor. A venit însă Războiul Balcanic în 1913 şi în urma acestui război, o parte din neamul dumneavoastră a rămas în Grecia şi o altă parte în Bulgaria, fiind împărţit de frontiera trasată în urma Războiului Balcanic", a afirmat Traian Băsescu, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, citat de Mediafax.
El a mai spus că aromânii au mai avut de suferit în urma înţelegerii dintre România, Grecia şi Bulgaria, privind "schimbul de populaţie".
"Şi strămoşii dumneavoastră au mai avut de suferit şi mai apoi, în urma înţelegerii dintre România, Grecia şi Bulgaria, când s-a stabilit să se facă schimbul de populaţie. Atunci strămoşii dumneavoastră au fost trimişi undeva în Bărăgan, dar nu le-a plăcut, nu puteau să îşi crească oile, şi au venit în Dobrogea în urma strămutării bulgarilor în Cadrilaterul pe care România l-a pierdut în 1940 şi s-au aşezat, pe aceste locuri, Stejaru şi Vasile Alecsandri", a declarat preşedintele.
El i-a asigurat pe aromâni de toată admiraţia sa pentru forţa lor de a-şi păstra "cultura, cântecele şi mai ales respectul pentru muncă". (V.A.)