x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Basescu ii solicita lui Zgonea reducerea numarului de parlamentari

Basescu ii solicita lui Zgonea reducerea numarului de parlamentari

21 Mar 2013   •   16:50
Basescu ii solicita lui Zgonea reducerea numarului de parlamentari
Presedintele Traian Basescu i-a transmis joi presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, o scrisoare prin care solicita reducerea numarului de parlamentari si modificarea structurii Parlamentului, in conformitate cu votul dat de romani la referendumul din noiembrie 2009. 
 
Seful statului ii cere președintelui Camerei Deputatilor "continuarea procedurii legislative de adoptare a Proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei, ce are ca principal obiectiv infaptuirea actului de suveranitate exercitat in mod direct de poporul roman in noiembrie 2009, in sensul reducerii numarului de parlamentari si al modificarii structurii Parlamentului”.
 
Textul integral al scrisorii presedintelui:
 
"Stimate Domnule Presedinte al Camerei Deputatilor,
 
Cu adresa nr. 1271 din 22 iunie 2011, am transmis Camerei Deputatilor si Senatului Romaniei, spre dezbatere si adoptare, Proiectul de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, impreuna cu Avizul Consiliului Legislativ si cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei.
 
La data de 26 iunie 2011 proiectul de lege a fost inregistrat la Camera Deputatilor pentru dezbatere, iar, la data de 8 mai 2012, a fost inregistrat raportul Comisiei juridice, de disciplina si imunitati.
 
Ulterior, la data de 22 mai 2012 , Plenul Camerei Deputatilor a decis retrimiterea la Comisia permanenta pentru intocmirea unui raport suplimentar, raport ce urma sa fie elaborat pana la data de 12 iunie 2012.
 
Avand in vedere ca pana in prezent acest raport nu a fost intocmit, apreciez ca pasivitatea Comisiei juridice, de disciplina si imunitati nu poate conduce la blocarea procedurii de revizuire a Constitutiei, procedura reglementata de Art. 150 - 151 din Constitutie.
 
in consecinta, in temeiul dispozitiilor Art. 86 din Regulamentul Camerei Deputatilor, va solicit sa luati masurile necesare pentru ca Biroul Permanent sa includa in proiectul ordinii de zi dezbaterea Proiectului de lege nr. Pl-x/492/27.06.2011, pentru care termenul de depunere a raportului suplimentar a fost depasit.
 
Dezbaterea asupra unui proiect de lege este independenta de mandatul Parlamentului in care a fost depus. Astfel, Art. 63 alin. (5) din Constitutie prevede ca: . Aceste dispozitii constitutionale sunt transpuse in Art. 227 din Regulamentul Camerei Deputatilor.
 
Este de datoria Parlamentului sa continue dezbaterile asupra Proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei, avand in vedere ca acesta transpune vointa suverana a poporului roman, exprimata la referendumul organizat la data de 22 noiembrie 2009, ale carui rezultate au fost confirmate prin Hotararea Curtii Constitutionale nr. 37/26.11.2009.
 
Reprezentantii alesi ai poporului trebuie sa tina cont de vointa populara exprimata in mod direct prin referendum, cand cu o majoritate covarsitoare, cetatenii au optat in proportie de 72,31% pentru trecerea la un Parlament unicameral si de 83,31% pentru reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 de persoane. De asemenea, prin proiectul de revizuire transmis legislativului, a fost conturata o noua arhitectura institutionala, prin delimitarea mai clara a atributiilor si raporturilor constitutionale, in acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si au fost clarificate unele reguli constitutionale referitoare la calitatea Romaniei de stat membru al Uniunii Europene si al NATO.
 
Fata de cele de mai sus va solicit continuarea procedurii legislative de adoptare a Proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei, ce are ca principal obiectiv infaptuirea actului de suveranitate exercitat in mod direct de poporul roman in noiembrie 2009, in sensul reducerii numarului de parlamentari si al modificarii structurii Parlamentului.”

×