Presedintele sirb, Boris Tadic, a jucat o scurta partida de baschet cu
ministrul de Interne, Ivica Dacic, la finalul evenimentelor desfasurate
la Bajina Basta, in cadrul scolii de vara "Serbia noastra", timp in
care omologul sau roman, Traian Basescu (foto), l-a asteptat,
informeaza Mediafax.
Preşedintele sîrb, Boris Tadic, a jucat o scurtă partidă de baschet cu ministrul de Interne, Ivica Dacic, la finalul evenimentelor desfăşurate la Bajina Basta, în cadrul şcolii de vară "Serbia noastră", timp în care omologul său român, Traian Băsescu (foto), l-a aşteptat, informează Mediafax.
Înainte ca delegaţiile să pornească spre Belgrad, preşedintele sîrb s-a desprins de grupul oficialilor, luînd o minge de baschet de la un tînăr prezent la evenimente şi ducîndu-se pe un teren aflat în apropiere, unde a aruncat de mai multe ori la coş. Tadic l-a chemat şi pe ministrul sîrb de Interne să i se alăture, cei doi jucînd o scurtă partidă de baschet. După cîteva momente, un consilier s-a apropiat de Tadic şi i-a spus că este aşteptat de Traian Băsescu. Preşedintele sîrb a executat o ultimă aruncare la coş, după care s-a îndreptat, alergînd, spre locul unde se afla Traian Băsescu împreună cu delegaţiile oficiale pregătite pentru plecarea spre Belgrad. Cei doi şefi de stat au plecat împreună spre Belgrad, urmînd ca de acolo Băsescu să revină în ţară.
Nu înainte ca, după încheierea discursurilor ţinute de Boris Tadic şi Traian Băsescu la sfîrşitul vizitei făcute la Hotelul Beli Bor, unde a avut loc şcoala de vară "Serbia Noastră", organizatorii să le facă o surpriză celor doi demnitari, punînd melodia "Dragostea din Tei", a formaţiei O-ZONE. Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au coborît de pe scenă, făcîndu-şi loc printre copiii care dansau, dînd pentru scurt timp din mîini. Mult mai activ s-a dovedit preşedintele Tadic, care a dansat împreună cu soţia sa, Tatijana, pînă la finalul melodiei, în aplauzele privitorilor.
Citește pe Antena3.ro