x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: N-am cerut nicio amânare că nici nu ştiu despre ce dosar este vorba

Băsescu: N-am cerut nicio amânare că nici nu ştiu despre ce dosar este vorba

11 Apr 2017   •   10:32
Băsescu: N-am cerut nicio amânare că nici nu ştiu despre ce dosar este vorba
Sursa foto: Adrian Manolache

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a afirmat luni seara, la o emisiune de televiziune, că procurorii de la Parchetul General au contramandat audierea sa luni şi că nu ştie despre ce dosar este vorba.

"Sincer să fiu, nu ştiu despre ce dosar este vorba şi nici nu ştiu care e motivul pentru care sunt chemat, să fiu suspect, să fiu inculpat, să fiu martor. (...) A fost sunat avocatul meu vineri, (...) 'Cum îl găsim pe domnul Băsescu că am vrea să vină înainte de Paşti la Parchetul General?'. Avocatul mi-a spus, zic: spune că luni la ora 11, (...) iar duminică după amiaza m-a sunat avocatul că a fost sunat de la Parchetul General să se contramandeze întâlnirea de azi. (...) N-am cerut nicio amânare că nici nu ştiu despre ce dosar este vorba", a spus Traian Băsescu.

Fostul şef al statului a adăugat că nu are dubii că ar fi vorba despre o retrocedare din perioada 2002-2003, în care era primar al Capitalei, însă consideră că şi în situaţia în care ar fi semnat o retrocedare care nu ar fi fost legală, "s-a prescris şi mama erorii".

"N-am niciun dubiu că este legat despre 2002, 2003. Sigur, judecătorii, şi dacă ar fi adevărat, presupunem prin absurd, atenţie că nu am semnat o retrocedare care n-a fost legală. Da, dar, din 2003 şi până acum sunt 14 ani (...) s-a prescris şi mama erorii", a declarat Băsescu la B1 TV.

Referitor la prescripţie, Băsescu a afirmat că termenul nu a fost întrerupt pe durata celor două mandate de preşedinte dacă nu a existat o ordonanţă de întrerupere a cercetării penale.

"Foarte mulţi spun că sunt unicul care nu are dreptul la drept. Adică ai fost 10 ani preşedinte, ăia ţi-i ştergem din viaţă şi la tine curge tot ce e mai rău. Trebuie citită decizia Curţii Constituţionale, care spune foarte clar că un preşedinte poate fi anchetat şi, când se ajunge cu el în situaţia de suspect sau inculpat, se suspendă acţiunea penală până îşi termină mandatul. Dar dacă tu ai o reclamaţie şi e ceva in rem, o reclamaţie de la un cetăţean şi o laşi şi pe urmă îţi aduci aminte tu prin 2017, (...) dar nu ai dat o ordonanţă de întrerupere a cercetării penale pentru că ai ajuns la preşedintele României, la Traian Băsescu, prescripţia curge", a afirmat fostul şef al statului.

Totodată, Băsescu a mai spus că marţi are un alt dosar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că nu ştie motivul pentru care se cere redeschiderea.

"Mâine (marţi - n.r.) e alt dosar la Înalta Curte şi poate avocatul meu o să explice. Dar să ştiţi că acolo nici măcar nu ştiu motivul pentru care se cere redeschiderea, a fost avocatul, a luat dosarul, şi plângerea la soluţia procurorului. (...) Multe din dosarele care se redeschid (...) pentru că un petent nu e mulţumit de soluţia de clasare a dosarului. Şi atunci redeschiderea dosarului nu se poate face decât printr-o hotărâre judecătorească. (...) Vă rog să mă credeţi că devine un calvar, mai ales dacă ai fost primar, şi oricine e nemulţumit de o retrocedare, orice chiriaş îţi va face o plângere. (...) Pentru dosarul pentru care presupun că am fost chemat, aş fi fost chemat azi, ştiu sigur că a fost o hotărâre judecătorească care confirmă corectitudinea deciziei Primăriei", a mai declarat fostul preşedinte. www.agerpres.ro

×