x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Nota publicată de Rise Project e reală, problema este cât de reale sunt faptele

Băsescu: Nota publicată de Rise Project e reală, problema este cât de reale sunt faptele

20 Iul 2017   •   22:24
Băsescu: Nota publicată de Rise Project e reală, problema este cât de reale sunt faptele
Sursa foto: DIANA OROS

Fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP, a afirmat, joi, că nota publicată de Rise Project cu referire la Liviu Dragnea este reală, problema este cât de reale sunt faptele descrise în aceasta.

"Urmăresc evoluţia dezbaterii publice şi ea a devenit mai consistentă după ce a apărut acea notă atribuită serviciului de informaţii al Ministerului de Interne şi a fost procesată de Rise Project, şi au adăugat şi din investigaţiile lor. Punctul meu de vedere este că acea notă este reală, oricât ar încerca doamna ministru Dan să spună 'nu ştiu', 'n-am găsit-o'. Problema este cât de reale sunt faptele relatate. Eu vă garantez că este o notă reală, problema este cât de reale sunt faptele descrise în notă şi de ce ridică acest semn de întrebare. Pentru că, la rându-mi, târăsc după mine povestea Flotei, deşi nimeni n-a reuşit să arate o singură aprobare semnată de mine pentru vânzarea unei singure nave. Deci, plecând de la propria mea experienţă, pun un semn de întrebare şi pe această poveste", a declarat Băsescu, la B1 tv.

El a reamintit că l-a cunoscut destul de bine pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în perioada în care acesta a fost membru PD, pe care l-a calificat ca fiind "viclean" şi ''insistent''.

"Cât a fost prefect, dar şi preşedinte al Consiliului Judeţean, indiferent dacă a fost la PD sau la PSD, era cel mai insistent personaj politic care se bătea să aloce bani din fondul special al drumurilor pentru Teleorman. Şi i-am dat destui bani la vremea respectivă, când eram ministrul Transporturilor", a spus Băsescu.

El a adăugat că plecarea lui Liviu Dragnea s-a produs "într-o noapte" şi a aflat despre aceasta din presă.

Băsescu a susţinut totodată că Liviu Dragnea l-a lăsat pe "Mircea Geoană să se facă de râs" în noaptea de 6 decembrie 2009.

"Cred că Adrian Năstase a avut un rol, pentru că el trecea drept un politician din teritoriu extrem de descurcăreţ. Numai că (...) el e un om limitat din punct de vedere al capacităţii de a înţelege lucrurile despre care vorbeşte, însă este un viclean şi păcăleşte cu asta, mulţi o iau drept inteligenţă, viclenia i-o iau drept inteligenţă. El e doar viclean, extrem de lipicios, unsuros chiar în unele situaţii când are interese şi trebuie tratat drept la nivelul de unsuros. (...) Dacă vreţi să-l vedeţi pe Dragnea cel adevărat, priviţi momentul când ţopăia Geoană cu 'Mihaela, dragostea mea': în spate veţi vedea un Dragnea trist, care ştia că a pierdut alegerile, dar nu i-a spus, l-a lăsat să se facă de râs până la capăt. Ăsta e omul, deci e viclean. Aduceţi-vă aminte că Ponta, care era purtătorul de cuvânt al lui Geoană în campanie, nu apare în poza aia. Şi Ponta şi Dragnea ştiau că Geoană a pierdut alegerile. A fost un baronaş al PD (...) A avut calităţi să fie un baronaş încă de mic, acea viclenie care l-a făcut să fie simpatic tuturor şi să-i execute pe măsură ce i-a prins", a afirmat fostul preşedinte.

Traian Băsescu a susţinut că "Liviu Dragnea a vândut" PSD "şi interesele partidului" şi s-a arătat totodată convins că acesta nu poate duce războiul cu DNA. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: liviu dragnea traian basescu