x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, nou mesaj din garaj: "Îi anunţ că nu mă vor bate niciodată"

Băsescu, nou mesaj din garaj: "Îi anunţ că nu mă vor bate niciodată"

09 Aug 2012   •   15:17
Băsescu, nou mesaj din garaj: "Îi anunţ că nu mă vor bate niciodată"

Presedintele suspendat, Traian Basescu a facut noi declaratii de la sediul sau de campanie:

"Eu respect legea si cand nu ma avantajeaza.

Un document datat 2 august 2012 si purtand sigla PSD arata ca, in concluzie, din totalul cetatenilor romani cu drept de vot se vor scadea cei cu domiciliul in strainatate, care sunt de ordinul milioanelor, numai in Italia si Spania 1,8 milioane.

Este un document de dezinformare.

Din pacate, acesti oameni ii imping spre nerespecatrea legii si pe oamenii lor din teritoriu. Ii anunt insa ca nu ma vor bate niciodata.

Nu vreau sa fac nicio legatura si o adresa putin eronata trimisa in data de 3 de la CC la guvern. Partidul decide, guvernul executa.

Pe 7 august, Ponta anunta ca nu se mai face minireferendum. Dupa ce s-a evaporat presa, au facut un memorandum care spune exact invers. Semnat de Stroe, Corlatean, Dusa, Maria Campeanu si aprobat de Ponta. Acesta certifica oficial tentativa de fraudare a referendumului.

Se cere sa se stabileasca numarul persoanelor decedate, cele care si-au pierdut dreptul de vot, sa identifice persoanele care au actul de identitate expirat si nu a fost reinnoit.

Realizarea listelor electorale permanente se face de catre primari in cel mult cinci zile de la data stabilirii referendumului. Nu stiu pe ce se bazeaza cand fac astfel de solicitari la Curtea Constitutionala.

Am informatii ca un judecator al Curtii a cerut ca problemele sa fie discutate in interior.

Ii atentionez ca memorandumul guvernului si circulara lui Stroe contravin legii si ii sfatuiesc prieteneste pe alesi sa nu intre in acest joc al ilegalitatii.

CC a spus foarte clar ca nu va utiliza datele de la Casa de Sanatate si Casele de Pensii.

×
Subiecte în articol: basescu referendum