x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu o să se mai măsoare cu ciobanii!

Băsescu o să se mai măsoare cu ciobanii!

27 Mai 2009   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a explicat că nu-i va fi niciodată jenă, atunci când este invitat, să poarte un clop sau o bundiţă, precizându-le celor care "se oripilează" de tradiţiile românilor că lui îi fac plăcere şi că va continua să meargă prin ţară.



Băsescu a spus că este şeful statului, ales de popor, şi că nu o să-i fie jenă, ruşine, niciodată atunci când este invitat să-şi pună pe cap o pălărie oşenească, un clop maramureşean, o pălărie cu pene la Năsăud, să poarte bundiţa bucovineană sau este invitat să se măsoare cu ciobanii.

"Nu refuz, îmi respect poporul, nu mi-e ruşine de tradiţiile lui", a spus Băsescu, care le-a răspuns astfel celor care "se oripilează". 'Pentru cei care se oripilează de tradiţiile românilor, vreau să le spun că mie îmi fac plăcere.Voi continua să merg prin ţară, să nu se enerveze nimeni", a declarat preşedintele.

×
Subiecte în articol: politic