"Dacă în cursul lunii decembrie vom reuşi să finalizăm setul de legi, adică Legea pensiilor, salarizării, bugetul de stat-sunt precondiţii, în ianuarie vom primi tranşa de la FMI care merge pentru consolidarea rezervei BNR, dar şi cele 1,2 miliarde de euro de la UE care merg pentru acoperirea deficitului. Marea problemă dezbătută legată de OUG 50 nu este însă o precondiţie de acordare a tranşei", a declarat Traian Băsescu.
El a adăugat că este "clar" că trebuie găsită o soluţie echilibrată.
"Este clar că ne-am angajat la o soluţie echilibrată în conţinutul ei, în care nici băncile să nu plătească ceea ce eventual unii nu ar vrea să plătescă, dar nici cei creditaţi, beneficiarii de credite, să nu fie ţapi ispăşitori pentru pierderile înregistrate de bănci, deci va trebui să găsim o soluţie a echilibrului şi cred că se va găsi", a mai spus şeful statului.
Traian Băsescu a fost întrebat dacă tergiversarea adoptării OUG 50/2010 ar putea pune în pericol acordarea următoarei tranşe de către FMI.
Ordonanţa de Urgenţă 50/2010 privind creditele de consum se află în dezbatere la Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, după ce a fost aprobată în Senat fără nicio modificare.
Dezbaterile din Comisia de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor privind amendamentele depuse la ordonanţă au fost întrerupte miercuri, din lipsă de cvorum, iar deputaţii vor relua discuţiile cel mai devreme marţi.Ordonanţa privind creditele de consum va fi aprobată de Parlament cât mai rapid, în termenele procedurale stabilite, Guvernul neavând mijloace legislative de intervenţie, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
Întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, dacă este îngrijorat de modul în care decurg dezbaterile în Parlament în ceea ce priveşte această ordonanţă, şeful Guvernului a afirmat că este convins că actul normativ va fi aprobat rapid de către Legislativ.