x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Basescu, posibila tinta a mafiotilor

Basescu, posibila tinta a mafiotilor

26 Ian 2005   •   00:00

POLITIC
Seful SRI, Radu Timofte, a facut o declaratie-bomba, aratand ca presedintele Basescu ar putea fi tinta unor amenintari venite din partea unor structuri mafiote implicate in acte de coruptie, dispuse sa angajeze oameni din strainatate pentru comiterea de atentate.
SILVIU SERGIU

FIRUL SCURT. Traian Basescu a fost informat de saptamana trecuta de SRI ca exista amenintari la adresa sigurantei sale
Prezent marti seara la emisiunea "Zece si un sfert", a postului Realitatea TV, Radu Timofte a precizat ca SRI si SPP verifica in prezent o serie de "informatii secventiale" provenite din lumea interlopa in legatura cu "expunerea sau primejdia care poate sa vina in special asupra presedintelui Traian Basescu". "A vorbi despre pregatirea unui atentat e prea mult. Am adus la cunostinta SPP si inclusiv cu domnul presedinte Basescu am discutat acest lucru", a spus Timofte, raspunzand unei intrebari a moderatorului Stelian Tanase legata de eventuala expunere a lui Basescu, in urma declansarii campaniei anticoruptie.

CONFIRMARE. "In cei 15 ani de existenta a Serviciului de Protectie si Paza s-au semnalat permanent amenintari la adresa sefului statului, insa in ultimul interval de timp au sporit numarul si frecventa acestora. (…) Directorul SPP a dispus luarea masurilor prevazute pentru astfel de situatii", a confirmat printr-un comunicat institutia condusa de Gabriel Naghi, declaratiile lui Timofte.

INFORMAT. Purtatorul de cuvant al Administratiei prezidentiale, Adriana Saftoiu, a precizat ieri intr-un comunicat ca presedintele Traian Basescu a fost informat de catre directorul SRI asupra unor posibile pericole la adresa sefului statului si considera ca este responsabilitatea stricta a institutiilor abilitate din Romania sa ia masurile care se impun pentru protectia demnitarilor. In plus, Adriana Saftoiu a precizat pentru postul de radio Info Pro ca in timpul vizitei facute la Iasi in 24 ianuarie, seful statului stia despre amenintarile existente la adresa sigurantei sale, dar acest lucru nu l-a impiedicat sa stea de vorba cu oamenii.

CERERE. Pe de alta parte, PUR solicita institutiilor statului de drept sa-si intensifice lupta impotriva coruptiei de mari dimensiuni, indiferent de amenintarile care apar la adresa autoritatilor. "Romania nu-si poate permite sa intre in Europa cu pete pe obraz", se arata intr-un comunicat de presa al PUR. Umanistii cer totodata serviciilor speciale abilitate si organelor de siguranta si ordine publica sa actioneze cu maxima responsabilitate si in perioada urmatoare pentru protejarea vietii si familiilor persoanelor implicate in lupta impotriva coruptiei de mari dimensiuni.

"E OM SERIOS"
Senatorul PSD Ion Iliescu a afirmat ieri ca in timpul mandatelor sale de presedinte nu au existat avertizari de genul celei despre care a vorbit seful SRI. Iliescu a explicat ca SRI ii furniza tot felul de informatii atunci cand urma sa efectueze deplasari in tara si strainatate, ceea ce determina luarea de masuri speciale."Sper ca si acum sa nu se depaseasca o limita de alerta", a spus Ion Iliescu, adaugand ca nu este cazul sa se exagereze. El a explicat ca dupa un astfel de semnal oamenii devin mai atenti, se iau masuri de protectie si SPP conlucreaza cu demnitarul in cauza. Iliescu si-a exprimat increderea in informatiile furnizate de Timofte, afirmand ca directorul SRI "este un om serios si nu se tine de jocuri".
×
Subiecte în articol: basescu politic