Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la întâlnirea cu susţinătorii săi de pe Facebook, răspunzând unei întrebări, că este adeptul ideii că statul român e un stat laic, care trebuie să rămână un stat laic, în care fiecare să aibă opţiunea lui, informează mediafax.ro.
"Eu sunt adeptul ideii că statul român e un stat laic şi trebuie să rămână un stat laic, în care fiecare să aibă opţiunea lui", a spus Băsescu.
El a menţionat că este un susţinător fără rezerve al creştinismului şi că este creştin-ortodox, precizând că, atunci când vine vorba de oameni politici, problema este unde aşezi ortodoxia sau creştinismul.
"Dar când vine vorba de oameni politici, problema e unde aşezi ortodoxia sau creştinismul nostru, Că e preşedinte, că e parlamentar, că e ministru, conform Constituţiei jură pe Constituţie şi pe Biblie şi încheie cu «Aşa să-mi ajute Dumnezeu!». Nu cred că ar trebui să creăm o breşă prin care un cetăţean care e ateu sau musulman - avem şi budişti în ţară - să simtă că această Constituţie l-ar exclude", a spus Băsescu.
El a arătat că statul cere ca jurământul să fie cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie şi să aibă încheierea "Aşa să-mi ajute Dumnezeu!", indiferent de opţiunea religioasă a celui care jură, pentru că formula "Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" e prevăzută în Constituţie.
"O Constituţie nu trebuie să creeze o falie, indiferent cât de mică ar părea ea. De aceea nu ştiu dacă pot fi un suporter al unei astfel de abordări totale. Nu se ştie când o să acceptăm forţă de muncă din Africa - poate au altă credinţă şi devin cetăţeni români. Cred că ne trebuie puţină grijă", a spus Băsescu.