x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu Traian, bântuit de mandatul de edil al Capitalei 

Băsescu Traian, bântuit de mandatul de edil al Capitalei 

de Sînziana Duţă    |    09 Mai 2017   •   11:41
Băsescu Traian, bântuit de mandatul de edil al Capitalei 
Sursa foto: DIANA OROS

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost audiat, ieri, la Parchetul General într-un dosar care vizează retroceda­rea a 66 de imobile în perioada în care era primar al Capitalei. Cazul în care Băsescu a dat declarații ca martor este unul mai vechi şi a fost redeschis de procurori după ce fostul şef de stat și-a încheiat mandatul la Cotroceni. 

Fostul președinte al României a dat cu subsemnatul în calitate de martor în dosarul cunoscut sub numele de cod „Nicholas Jordan”. În anul 2003, pe vremea când era primar general al Capi­talei,Traian Băsescu i-ar fi retrocedat 66 de imobile cetăţeanului româno-american Nicholas Jordan, care a pretins că este fiul unui senator din perioada interbelică ce ar fi deținut toate casele donate ulterior statului român. La intrarea în sediul Parchetului General, unde a zăbovit aproximativ o oră, Băsescu a dat asigurări că nu există niciun act semnat de el care să fie ilegal. Întrebat dacă îl cunoaște pe americanul Nicholas Jordan, cel în favoarea căruia ar fi aprobat retrocedarea celor 66 de imobile în 2003, Băsescu a spus că nu știe cine este acesta. De asemenea, chestionat cum a fost posibil să restituie 66 de imobile într-o singură zi, fostul edil al Capitalei a răspuns scurt: „în condiţiile legii”. Avocatul fostului președinte, Dan Apostol, a asigurat că nu există acuzaţii penale în cazul clientului său pentru că acesta nu a încălcat legea. „L-am apărat pe domnul preşedinte în toate dosarele intentate împotriva dânsului, iar s o l u ţ i a a fost mereu a c e e a ş i , cea pe care o ştiţi. Nu există nicio emoţie din acest punct de vedere, în niciun dosar i n t e n t a t împotriva dânsului, deoarece există un singur adevăr: nu a încălcat niciodată legea!”, a susţinut apărătorul senatorului PMP. Cele 66 de imobile retrocedate de Traian Băsescu în urmă cu 14 ani sunt situate pe strada Şerban Vodă din Capitală, iar chiriașii care stăteau acolo au făcut mai multe plângeri în care reclamau că Nicholas Jordan nu este moștenitorul fostului proprietar. Dosarul cu pricina a fost redeschis după ce fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a încheiat domnia de un deceniu la Palatul Cotroceni. 

×