x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Becali îşi va anunţa în plen demisia din PNL, dar va rămâne afiliat USL şi membru în Comisia juridică

Becali îşi va anunţa în plen demisia din PNL, dar va rămâne afiliat USL şi membru în Comisia juridică

18 Feb 2013   •   16:22
Becali îşi va anunţa în plen demisia din PNL, dar va rămâne afiliat USL şi membru în Comisia juridică
Sursa foto: Intact Images/Dragos Stoica

Deputatul George Becali a declarat că-şi va anunţa în plenul Camerei Deputaţilor demisia din PNL şi că va rămâne parlamentar independent afiliat la grupul USL şi membru din partea Uniunii în Comisia juridică.

"Îmi voi da demisia în plenul Camerei Deputaţilor din PNL. Voi rămâne membru afiliat USL-PNL, în Comisia juridică membru din partea PNL-USL din care am câştigat în alegeri şi independent", a spus George Becali ziariştilor, pe holurile Parlamentului, potrivit mediafax.ro.

În urmă cu o săptămână, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că George Becali a demisionat din PNL şi va activa ca parlamentar independent. Întrebat cum vede parteneriatul cu Becali în continuare, liderul PNL a răspuns: "Nu ştiu cine a vorbit în afară de dumneavoastră de parteneriat între mine şi Gigi Becali. A fost o relaţie normală, civilizată, politică şi umană"

Anterior, Becali anunţase, la un post de televiziune, după ce a fost condamnat de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu suspendare, că vrea să demisioneze din PNL pentru a nu-i face rău preşedintelui Crin Antonescu, dar a precizat că va rămâne în partid dacă şeful PNL îi va cere asta.

George Becali a fost condamnat definitiv de completul de cinci judecători al instanţei supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.

Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare în cazul lui Becali pe o perioadă de opt ani, timp în care acesta va trebui să respecte mai multe obligaţii ce îi vor fi impuse de serviciul de probaţiune din zona domiciliului său.

×