x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Becali simte, ştie şi repetă: "Eu ştiu engleza, o simt în mine. O mai repet puţin şi gata"

Becali simte, ştie şi repetă: "Eu ştiu engleza, o simt în mine. O mai repet puţin şi gata"

08 Iun 2009   •   00:00

Aflat la prima reuşită pe plan politic, europarlamentarul Gigi Becali, nu dezarmează în faţa lacunelor de limbă engleză, pe care o va scoate la iveală din adâncul fiinţei după mici ajustări de pronunţie, conform preceptului "pofta vine mâncând".



"Eu ştiu engleza, o simt în mine. O mai repet puţin, cam o lună şi gata. Ştiu să vorbesc engleza, dar nu ştiu să pronunţ cum trebuie. După ce ajung acolo o să fie altfel, o să mă obişnuiesc cu engleza pentru că o să o tot vorbesc", a declarat  Becali.


Planurile sale de viitor sunt ambiţioase, recunoaşterea urmând a veni îmbinând elementul politic cu cel sportiv.
"Odată cu intrarea mea în Parlamentul Europei, ambiţia mea de a reuşi va fi mai mare. Până mi se termină mandatul vreau să fiu cel mai recunoscut europarlamentar. De asemenea, mai vreau ca Steaua să devină o forţă europeană, pentru că eu aşa voi fi identificat, ca patron al unei echipe de fotbal, şi de aia vreau să reuşesc. Este prima mea reuşită politică în şase ani şi de acum înainte vreau să cresc pe linie politică".

Noul statut de europarlamentar va conduce şi la o schimbare de atitudine,  Gigi Becali promiţând luptă de idei şi de iniţiative în forul european. "Va trebui să am o altă atitudine, altfel trebuie să te cerţi cu Ungureanu şi Stolojan. Doar nu mă compar eu cu Stolojan, chiar dacă se crede el mare economist şi finanţist. O să vedem noi cine e mai deştept acolo, la Parlamentul European, vedem acolo cine vine cu idei mai bune, cine are iniţiative...".

Cât despre noi.... numai de bine! "Aceşti oameni care comenteaza în toate felurile...nişte neica nimeni. Ei au faţă să comenteze de mine vreodata? Eu am realizat ceva în viaţa mea".
Uitaţi-vă, deci, după faţă, dacă se gaseşte, comentaţi acest articol!
antena3.ro

×
Subiecte în articol: politic