x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Berceanu: "Oltenii încep să devină pedelişti de categoria a doua"

Berceanu: "Oltenii încep să devină pedelişti de categoria a doua"

28 Noi 2010   •   19:16

Liderul PDL Dolj Radu Berceanu afirmă că oltenii încep să devină "pedelişti de categoria a doua" în ceea ce priveşte reprezentarea în instituţiile centrale, susţinând că viitoarea conducere a PDL trebuie să ţină cont, când se împart funcţii la nivel central, de numărul de voturi obţinut de filiale.

Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, reales, duminică, pentru un nou mandat, a spus, la Consiliul de Coordonare al organizaţiei, că este normal ca în interiorul partidului să existe o competiţie între filiale. "Nu e normal ca cei din frunte să fie în urmă, iar cei din urmă să vină în faţă. Este normal să avem o competiţie între noi, iar cei care avem rezultate mai bune să fie felicitaţi, să fie primii şi să aibă respectul şi rezultatele în conformitate cu cele obţinute în alegerile electorale", a declarat Berceanu.

El susţine că toate clasamentele realizate ţin cont de procentele pe care filialele le obţin în alegeri, şi nu de numărul de voturi. "Am văzut de foarte multe ori clasamente făcute numai pe procente, dar nimeni nu a ieşit ceva în alegeri pe procente. Oricine a câştigat ceva, a câştigat pe număr de voturi. Preşedintele Traian Băsescu a câştigat ultimele alegeri prezidenţiale pe voturi, nu pe procente", a afirmat liderul PDL Dolj.

Berceanu a dat exemplul organizaţiei de la Arad, care în alegerile prezidenţiale a obţinut voturi mai puţine decât filiala de la Dolj. "Vă aduc aminte că preşedintele Băsescu a luat 160.000 de voturi în Dolj şi 135.000 voturi în Arad. Sigur, Doljul este un judeţ mai mare, Aradul un judeţ mai mic. De acord. Dar dacă noi, ăsta este norocul nostru să avem un judeţ mai mare, iar alţii au norocul să fie în vestul ţării, unde au fost austro-ungarii şi nu situaţiile care au fost pe aici prin Oltenia, de ce norocul lor se pune şi norocul nostru nu se pune, în toate clasamentele?", a mai spus Radu Berceanu.

Fostul ministru al Transporturilor a susţinut că împărţirea posturilor din instituţiile centrale trebuie să se facă în funcţie de numărul voturilor obţinute de filialele partidului. "Cred că de aici înainte trebuie să mergem pe voturi şi dacă dintr-o anumită regiune a ţării sunt nişte voturi, regiunea aia a ţării trebuie să primească, cum s-a spus aici, miniştri, secretari de stat, directori şi aşa mai departe, funcţii care se ocupă prin sprijinul partidului şi după care sprijină partidul, în conformitate cu voturile obţinute, şi nu cu procente şi alte tipuri de a face clasamente în aşa fel încât să iasă într-un anume fel”, a mai spus senatorul PDL.

Berceanu afirmă că nicio filială din Oltenia, cu excepţia celei de la Dolj, nu este reprezentată în instituţiile de la Bucureşti. "Acest lucru cred că organizaţia de Dolj şi celelalte din Oltenia trebuie să le pună în faţa conducerii partidului şi trebuie să fie corect şi echitabil. Noi avem două funcţii la nivel central, directorul ADS (Nicolae Giugea – n. r.) şi directorul ANIF (Cornel Popa – n. r.), care între timp a ajuns adjunct prin nu ştiu ce miracol, dar de la Gorj nu este nimeni la nivel central, de la Teleorman nu este nimeni, de la Olt nu e nimeni, de la Vâlcea nu e nimeni. Nu cred că diferenţa între procentele de la orice fel de alegeri este atât de mare de face ca unii să aibă 20, iar alţii să aibă zero", a explicat Berceanu.

El a susţinut că oltenii devin "pedelişti de categoria a doua". "Sunt lucruri de corectitudine, pe care nu le poate combate nimeni şi care ne vor aduce succes electoral. Viitoarea conducere centrală trebuie să se uite şi din punctul ăsta de vedere pentru că la alegerile locale din 2008 PSD a făcut o unitate separată pentru alegerea preşedintelui CJ Dolj. Au avut două conduceri de campanie electorală. Una pentru toată ţara, alta pentru Dolj. Au avut în 30 de zile 11 vizite. Ion Iliescu a venit de două ori în 30 zile. Noi am avut zero vizite. Ne-am descurcat noi oltenii aşa, cum am putut. Observ că începem să devenim pedelişti de categorie spre a doua. Nu cred că trebuie să lăsăm să se meargă spre această direcţie, pentru că este rău pentru partid”, a mai spus Radu Berceanu.
Senatorul Radu Berceanu a fost reales, duminică, la şefia organizaţiei Dolj a PDL, cu majoritatea voturilor celor peste 500 de delegaţi prezenţi la Consiliul de Coordonare al filialei. "Sunt singurul preşedinte care conduce o filială judeţeană de 20 de ani", a spus Radu Berceanu după realegerea în funcţie.

×