x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bilanţ regal la încheierea Preşedinţiei României la Consiliul UE - 35 de acţiuni publice ale Familiei Regale

Bilanţ regal la încheierea Preşedinţiei României la Consiliul UE - 35 de acţiuni publice ale Familiei Regale

30 Iun 2019   •   12:20
Bilanţ regal la încheierea Preşedinţiei României la Consiliul UE - 35 de acţiuni publice ale Familiei Regale

Familia Regală a întreprins acţiuni de sprijinire a Preşedinţiei Români la Consiliul Uniunii Europene atât în pregătirea preşedinţiei, în perioada mai-decembrie 2018, cât şi pe parcursul exercitării mandatului, în primul semestru al acestui an, şi va continua seria angajamentelor publice externe după încheierea preşedinţiei, în perioada septembrie-decembrie, se arată într-un comunicat transmis duminică de către Casa Regală.

"Angajamentele publice regale nu vizează doar mai buna cunoaştere a României şi a proiectelor ei de dimensiune europeană, ci şi punerea în valoare a unor domenii româneşti cu performanţe remarcabile în context european (educaţie, economie, apărare, diplomaţie, sport, ştiinţe şi arte, credinţă). A fost subliniată susţinerea Republicii Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană. De asemenea, a fost subliniată legătura bilaterală, pe multiple planuri, cu Marea Britanie, în contextul ieşirii ţării din UE", menţionează sursa citată.

Astfel, au fost 35 de acţiuni publice ale Familiei Regale de susţinere a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

În contextul Preşedinţiei româneşti la Consiliul UE, Familia Regală însumează 12 vizite externe: Spania (mai 2018), Franţa (septembrie 2018), Germania (septembrie 2018), Portugalia (septembrie 2018), Croaţia (noiembrie 2018), Marea Britanie (decembrie 2018), Franţa (aprilie 2019), Danemarca (aprilie 2019), Spania (iunie 2019), Olanda (octombrie 2019), Germania (noiembrie 2019) şi Marea Britanie (decembrie 2019).

Familia Regală a avut, în anul 2018 şi în 2019, o serie de acţiuni oficiale sau publice în ţări din vecinătatea europeană - Nordul Africii, Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud - în cadrul cărora a promovat idei sau proiecte de natură să intensifice, prin intermediul României, prezenţa Uniunii Europene în vecinătatea ei geografică.

AGERPRES

×