Dupa conferinta de presa sustinuta de Sorin Frunzaverde, in care si-a anuntat demisia din PDL, presedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat ca este "trist, ca dupa plecarea fiecarui coleg din partid".
Vasile Blaga a declarat, la Timisoara, dupa o intalnire cu usile inchise, de aproximativ doua ore, cu liderul PDL Timis, Constantin Ostaficiuc, care este si presedintele Consiliului Judetean, ca urmeaza sa vada ce este de facut dupa plecarea lui Sorin Frunzaverde din PDL.
"Sunt trist, ca dupa plecarea fiecarui coleg din partid. Vedem ce facem. Vedem", a declarat, pentru Mediafax, Vasile Blaga.
Prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde a declarat, intr-o conferinta de presa, ca va candida ca membru PNL pentru presedintia Consiliului Judetean Caras-Severin, din partea USL.