Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că, personal, este convins că Traian Băsescu va candida la alegerile prezidenţiale, dar că şi premierul Emil Boc "e o variantă clară, la o adică".
"Atunci când am constituit PDL, am scos din programul politic acea precizare prin care fostul PD îl susţinea pe domnul Băsescu la alegerile prezidenţiale, la cererea domniei sale, şi am prevăzut un alt articol că cel mai bine plasat în analizele sociologice ne va reprezenta. Indiscutabil, cel mai bine plasat în România este domnul Băsescu şi eu cred că va candida, e punctul meu de vedere", a afirmat Blaga.
El a spus că Traian Băsescu "va decide ceea ce va face".
"Dar domnul Boc este o variantă clară, la o adică, din partea noastră, dacă domnul preşedinte nu va candida. Am, personal, convingerea că va candida. Pe aceleaşi analize, indiferent cine le face, domnul Boc este printre primii patru oameni din România ca şi credibilitate", a declarat Blaga.
Acesta a respins drept "imposibilă" ideea ca restul formaţiunilor politice să se coalizeze şi să susţină un singur candidat, contra lui Traian Băsescu, arătând că se bazează pe declaraţiile de până acum şi că există trei formaţiuni puternice ce şi-au desemnat candidaţii.
El a afirmat că, deocamdată, "toate tunurile sunt pe Băsescu", însă după luna august vor trebui să înceapă dispute şi între ceilalţi candidaţi.
"Vor trebui să înceapă şi anumite dispute între domniile lor, pentru că, până la urmă, numai unii intră în turul doi. Deocamdată este o dolce far niente, toate tunurile sunt pe Băsescu, pe august ţine, dar din septembrie intrăm în linie dreaptă. Trebuie strânse semnături şi intrăm şi în campanie electorală propriu- zisă şi atunci lucrurile se vor mai schimba puţin", a arătat el.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joia trecută, la RRA, că ia în analiză "în mod deosebit" posibilitatea de a nu candida pentru un nou mandat, precizând însă că nu s-a hotărât până la acest moment.
Un document intern al ambasadei Austriei, citat la începutul lunii mai de presa de la Bucureşti, arăta că preşedintele Traian Băsescu le-ar fi spus ambasadorilor statelor UE acreditaţi la Bucureşti, în timpul unei întâlniri, că, dacă se hotărăşte să nu candideze, Emil Boc ar reprezenta PD-L-ul în cursă.
Ambasada Austriei a anunţat atunci că regretă publicarea documentului şi a promis că va începe o anchetă pentru a elucida condiţiile în care documentul a ajuns în presă.
Reprezentanţa diplomatică amintea, totodată, că "întocmirea rapoartelor asupra unor convorbiri şi contacte ale ambasadei are caracter intern şi nu reprezintă poziţia oficială austriacă".
Mediafax
Citește pe Antena3.ro