x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc a inaugurat 10 km din Autostrada Transilvania

Boc a inaugurat 10 km din Autostrada Transilvania

13 Noi 2010   •   12:37
Boc a inaugurat 10 km din Autostrada Transilvania

137041-.jpg"Astăzi, la Câmpia Turzii, finalizăm tronsonul de 54 de kilometri din Autostrada Transilvania. Aşa cum ne-am anagajat anul trecut şi anul acesta lucrările sunt finalizate la termen şi kilometri de autostradă sunt daţi în funcţiune. Anul acesta vom finaliza, pe lângă cei 12 kilometri de aici de la Cluj, din tronsonul de 54, cei 20 de kilometri de la Bucureşti, de la Chitila la Voluntari în regim de autostradă, şi cei 14 kilometri de la Sibiu, care fac parte din Coridorul IV. Anul acesta avem finalizaţi 46 de kilometri de autostradă", a spus Boc.

 

După inaugurare, Emil Boc s-a urcat la volanul unei maşini Dacia Duster, alături de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, urmând astfel să testeze calitatea asfaltului.

 

Premierul Emil Boc va conduce maşina pe tot tronsonul 2B de 52 de kilometri al A3 până la Gilău, anunţă Mediafax.

La inaugurare, au mai fost prezenţi ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, ambasadorul Turciei Ayse Sinirioglu, subprefectul de Cluj Vasile Cozma, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, parlamentari PDL, reprezentanţi ai constructorului, compania americană Bechtel, precum şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.

 

 

În urma deschiderii porţiunii, durata parcurgerii distanţei Câmpia-Turzii - Turda va fi redusă de la 45 de minute la zece minute.

Pe lângă cei zece kilometri inauguraţi sâmbătă au mai fost realizaţi şi doi kilometri de bretele de legătură pentru autostradă.

 

În urmă cu un an, la 1 decembrie 2009, şeful Guvernului a inaugurat primii 42 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul 2B Turda-Gilău, el parcurgând atunci traseul la volanul unei Dacii Logan.

Autostrada Transilvania este proiectată pe o lungime totală de 415 kilometri.

 

Directorul de comunicare al constructorului american Bechtel, Bogdan Sgârcitu, a declarat pentru Mediafax, la sfârşitul lunii octombrie, că tronsonul Turda-Câmpia Turzii poate fi deschis traficului rutier începând cu luna noiembrie şi că lucrările ar putea continua pe tronsonul 3C, în judeţul Bihor.

 

"Vom finaliza lucrările între Turda şi Câmpia Turzii, pe o lungime de zece kilometri, astfel că această porţiune din Autostrada Transilvania poate fi deschisă traficului rutier începând cu luna noiembrie. Se va putea circula, astfel, de la Gilău la Câmpia Turzii pe tronsonul 2B, pe o distanţă de 52 de kilometri. Bechtel ar putea continua, ulterior, lucrările pe A3 în judeţul Bihor, pe tronsonul 3C, între Suplacu de Barcău şi Borş", afirma Sgârcitu.

El preciza că Bechtel mai are de primit din partea statului aproximativ 90 milioane euro pentru lucrările realizate în anul 2010.

 

Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.


×