x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc a preluat funcţia de ministru interimar al Muncii

Boc a preluat funcţia de ministru interimar al Muncii

22 Apr 2011   •   11:32
Boc a preluat funcţia de ministru interimar al Muncii

162217-.jpgPremierul Emil Boc a preluat astăzi funcţia de ministru interimar al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul prin care Boc a fost desemnat şi în funcţia de ministru al Muncii.

"Am preluat temporar portofoliul de ministru al Muncii până la nominalizarea titularului şi am discutat cu domnul Botiş urgenţele pe care le avemîn viitorul imediat din perspectiva acestui minister, cât şi lucrurile bune care s-au făcut în acest minister. Vreau să -i mulţumesc domnului Botiş şi echipei de la minister pentru faptul că au reuşit într-un timp relativ scurt să promoveze câteva legi structurale care au reuşit să schimbe din temelii fie legislaţia muncii, fie cea a dialogului social", a declarat astazi Emil Boc, la Ministerul Muncii

"Până după Paşti, voi asigura interimatul la Ministerul Muncii. Postul este al PDL, dar ne vom consulta şi cu cei din Coaliţie", a mai spus Emil Boc.

La rândul său, fostul ministru al Muncii, Ioan Botiş, a declarat că este onorat că a făcut parte din Cabinetul Boc. "A fost pentru mine o perioadă bună din punct de vedere profesional", a spus Botiş, care a demisionat din această funcţie.



Demisia lui Botiş a venit în urma unui scandal iscat de informaţii apărute în presă. Conform acestora, soţia sa ar fi fost implicată într-un proiect european care avea legătură directă cu ministerul condus de Botiş.

×