x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc a trimis Parlamentului propunerea pentru înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene

Boc a trimis Parlamentului propunerea pentru înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene

14 Sep 2011   •   11:55

Premierul Emil Boc a transmis celor doua camere ale Parlamentului propunerile de completare a structurii Guvernului, prin infiintarea Ministerului pentru Afaceri Europene si numirea lui Leonard Orban la conducerea noului minister.

In scrisoarea transmisa Parlamentului, seful Guvernului invoca alineatele 2 si 3 din articolul 85 al Constitutiei pentru completarea structurii Executivului. Alineatele respective stabilesc ca, in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului si ca, daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta anterior numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru.

"Ministerele si membrii Guvernului prevazuti in Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 39 din 23 decembrie 2009 pentru acordarea increderii Guvernului, cu modificarile rezultate din aplicarea art. 85 alin. 2 din Constitutia Romaniei, nu fac obiectul modificarii structurii si componentei Guvernului", se arata intr-un comunicat transmis de Executiv, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, premierul solicita presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor sa dispuna masurile necesare in vederea organizarii unei sedinte comune a celor doua Camere pentru obtinerea aprobarii Parlamentului in ceea ce priveste infiintarea Ministerului Afacerilor Europene.

Noul ministru va coordona procesul de absorbtie a fondurilor europene, precum si politicile si strategiile din domeniul afacerilor europene.

Leonard Orban, in calitate de ministru pentru Absorbtia Fondurilor Europene, va prelua conducerea Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE) si a Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), urmand sa coordoneze institutional intregul proces de atragere a banilor europeni.

Leonard Orban a fost, in perioada 2001-2004, negociator-sef adjunct al Romaniei cu Uniunea Europeana, iar din decembrie 2004 pana in aprilie 2005 a fost negociator-sef cu Uniunea Europeana.

Ca secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, Leonard Orban a fost, apoi, coordonator al pozitiei Romaniei referitoare la statutul de observator activ la Uniunea Europeana, iar din iunie 2006 a fost seful delegatiei Romaniei pentru negocierea aderarii la Spatiul Economic European.

In perioada ianuarie 2007 - februarie 2010 a fost comisar european pentru Multilingvism. Din martie 2010, Leonard Orban este consilier prezidential pe probleme de afaceri europene.

×