x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc: Să cumpărăm haine nu doar de la Plăcintă

Boc: Să cumpărăm haine nu doar de la Plăcintă

23 Iul 2009   •   00:00

Premierul Emil Boc a felicitat ieri firmele care au semnat contracte pentru fonduri UE, printre care şi o societate de confecţii. El a spus zâmbind că politicienii vor avea posibilitatea să cumpere şi alte costume decât cele produse de firma ministrului Luminiţa Plăcintă.

Prezent la ceremonia de semnare a contractelor pentru investiţii mari din cadrul Programului Operaţional Sectorial privind creşterea competitivităţii economice, premierul a remarcat că printre beneficiarii de fonduri UE se afla şi o firmă din industria textilelor şi s-a referit, în acest context, la firma de confecţii condusă de noul ministru al Tineretului şi Sportului.

"Aşa, să ne cumpărăm haine. Să nu ne cumpărăm numai de la doamna Plăcintă, să cumpărăm haine şi de la alţii", a spus Boc. Numirea recentă a Luminiţei Plăcintă la conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului a fost criticată de unii politicieni, care au afirmat că aceasta s-a remarcat doar prin faptul că ar fi confecţionat costume colegilor parlamentari.

×
Subiecte în articol: politic