x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc – Ştefan cel Mare sau "Muc cel mic"?

Boc – Ştefan cel Mare sau "Muc cel mic"?

06 Sep 2009   •   00:00
Boc – Ştefan cel Mare sau "Muc cel mic"?

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat ieri, la şcoala de pregătire politică a TSD, că i se pare jenant când îl aude pe premierul Emil Boc vorbind despre reforma statului.

"Mi se pare jenant să îl aud pe Emil Boc comparat cu Ştefan cel Mare - unii ar fi sugerat mai curând denumirea de Muc cel Mic - vorbind despre reforma statului. În realitate este vorba despre o acţiune politică în sprijinul campaniei electorale a lui Traian Băsescu. Oare aceasta este sarcina noastră la guvernare: să-l ajutăm pe Traian Băsescu să câş­tige încă un mandat?", a spus Năstase.

El a subliniat că face parte dintre cei care au considerat că nu era bine ca PSD să intre la guvernare, dar se numără printre cei care conside­ră că acum este prea târziu să iasă de la guvernare. "Reforma statului pentru Emil Boc înseamnă un stat în care Parlamentul nu mai are nici un rol, în care Justiţia nu se mai justifică. România este într-unul dintre punctele dintre cele mai delicate ale istoriei", a spus Năstase. El a adăugat că România va fi într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere economic şi al instituţiilor democratice, dacă Traian Băsescu va câştiga un nou mandat.

×
Subiecte în articol: politic