Deputatul PNL Tudor Chiuariu a declarat pentru Mediafax ca USL se va adresa Curtii Constitutionale pentru a aplica legea in vigoare la momentul declansarii referendumului, respectiv Legea 3/2000 in forma modificata prin OUG 41, care nu include conditia de prezenta la urne de 50% plus unu.
Aceasta varianta a OUG a fost adoptata de Executiv cu o zi inaintea suspendarii presedintelui, ceea ce a marcat practic inceperea procedurii de demitere a sefului statului.
Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, sustine ca legea aplicabila la momentul declansarii procedurii de demitere a sefului statului era OUG 41/2012, iar USL va cere Curtii sa respecte legea. Ordonanta a fost modificata ulterior in Parlament si promulgata in 24 iulie de presedintele interimar Crin Antonescu.
"Practic, USL atrage atentia Curtii Constitutionale ca aceasta este solutia, potrivit articolului 15 din Constitutie, care spune ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile", a precizat Chiuariu.
Deputatul liberal sustine ca procedura suspendarii presedintelui a fost declansata in baza OUG 41/2012, potrivit careia seful statului poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate ale cetatenilor care au participat la referendum, modificarile survenite neaplicandu-se retroactiv.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului (OUG) numarul 41, prin care s-a modificat Legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului a fost publicata in Monitorul Oficial 452 din 5 iulie 2012.
OUG modifica articolul 10 din Legea 3/200, astfel ca acesta prevede: "Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea
Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetatenilor care au participat la referendum".
Art. 5., alineatul (2), din Legea 3/2000 nemodificata stipula ca referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale.
Derogarea prevazuta in modificare permite demiterea presedintelui, fara conditionarea prezentei la vot.
Fostul ministru al Justitiei sustine ca la momentul declansarii procedurii de suspendare a presedintelui Romaniei era in vigoare OUG 41/2012, astfel ca orice modificare legislativa intervenita dupa demersul parlamentarilor de suspendare a presedintelui Traian Basescu se aplica pentru viitor, ordonanta intre timp producandu-si efectele.
Cu toate acestea, referendumul s-a desfasurat dupa programul de vot prevazut in OUG modificata, argumentul lui Chiuariu fiind ca acestea sunt detalii tehnice, de organizare si nu afecteaza esenta legii.