x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică BPR decide amânarea dezbaterii moțiunii de cenzură până după decizia CCR

BPR decide amânarea dezbaterii moțiunii de cenzură până după decizia CCR

09 Sep 2021   •   11:00
BPR decide amânarea dezbaterii moțiunii de cenzură până după decizia CCR

Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis că moțiunea de cenzură va fi citită în ședina de joi, de la ora 16.00, dar dezbaterea și votarea va avea loc după decizia CCR.

Ludovic Orban, președintele PNL, a fost prezent la ședință și a anunțat că nu votează.

„Sunt prezent și nu votez,. Din punct de vedere constituțional și regulamentar, ceea ce ați votat azi (joi - n.r.) reprezintă o încălcare a pricipiului constituțional și al statului de drept. Împiedicarea derulării procedurii moțiunii de cenzură - asta înseamnă. Mai mult, există o altă decizie a CCR care spune că termenul de 3 zile nu se poate prelungi la nesfârșit și se invocă celeritatea în ceea ce privește dezbaterea și votarea. Obligația noastră e să acționăm în cadru constituțional și regulamentar. Deși e o propunere formulată de un coleg de coaliție, dar trebuie să știți că nu voi vota niciodată o propunere neconstituțională care pune în pericol democrația”, a spus în ședința BPR Ludovic Orban.

Deputatul Florin Roman (PNL) spune că inițiatorii moțiunii de cenzură sunt cei care nu au respectat procedurile constituționale.

„I-am urmărit argumentația constituțională. Dacă ați fi respectat toți pașii, nu am fi fost aici.Nu am înțeles de ce ați pus umărul pentru dărâmarea guvernului. Cred că esențial este să avem stabilitate”, afirmă Roman.

Propunerea de amânare, aprobată cu voturile PSD, a fost făcută de UDMR.

„Asistăm la nașterea actului de naștere a USL 2.0”, a comentat Ionuț Moșteanu (USR PLUS).

Reprezentanții AUR au spus că se vor adresa CCR.

Potrivit art 113 din Constituție, aliniat 3, moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: motiune cenzura