x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bugetul MAI, în scădere cu 4,26% faţă de anul 2016

Bugetul MAI, în scădere cu 4,26% faţă de anul 2016

23 Ian 2017   •   12:05
Bugetul MAI, în scădere cu 4,26% faţă de anul 2016

Bugetul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) va fi în anul 2017 de 11,17 miliarde lei, în scădere cu 4,26% faţă de anul 2016, se arată în proiectul de buget publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). 

Potrivit proiectului, în anul 2017, la MAI sunt prevăzute cheltuieli curente în valoare de 10,89 miliarde de lei (în scădere cu 4,40% faţă de execuţia preliminată pentru 2016), din care 7,18 miliarde de lei pentru cheltuieli de personal (în scădere cu 6,04% faţă de 2016), 672 milioane lei pentru bunuri şi servicii (scădere de 16,57%), 178 milioane lei pentru transferuri între unităţi ale administraţiei publice (creştere de 5,66%). 

În document se arată că, pentru perioada 2017-2019, MAI îşi menţine priorităţile strategice şi programele asumate prin strategia fiscal-bugetară aprobată de Guvern pentru perioada 2016-2018, a căror definire a avut în vedere Programul de Guvernare, Programul Naţional de Reformă, Programul de Convergenţă, Acordul de parteneriat 2014-2020, precum şi restricţiile financiare datorate contextului economic intern şi internaţional. 

De asemenea, se mai arată că priorităţile strategice se vor regăsi în noul Plan Strategic Instituţional al MAI pentru perioada 2017-2020, document ce se află în curs de elaborare, în contextul derulării la nivelul MAI a proiectului "Extinderea planificării strategice la nivelul ministerelor de resort", proiect implementat de Cancelaria prim-ministrului, cu sprijinul Băncii Mondiale, Ministerul Afacerilor Interne având calitatea de beneficiar. 

MAI îndeplineşte calitatea de beneficiar pentru o serie de proiecte europene finanţate din fondurile structurale şi de investiţie şi direct de către Comisia Europeană, aflate în etapa de implementare şi post-implementare. În contextul cadrului financiar 2014-2020, MAI gestionează fonduri externe nerambursabile în valoare totală de 120.217.550 euro, alocate de către Comisia Europeană pentru domeniul afaceri interne. 

Totodată, prin structurile sale de specialitate, MAI este beneficiar unic pe anumite priorităţi de finanţare din cadrul programelor operaţionale naţionale. Astfel, începând cu anul 2016, se implementează proiectele de tip "no-regrets" în valoare totală de aproximativ 60 milioane euro, adaugă Agerpres

×