Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a aflat din presa ca subalternul sau, presedintele Consiliului Judetean Vaslui, fostul senator Corneliu Bichinet, vrea sa plece intr-un turneu in strainatate pe bani publici.
MONICA IORDACHE
Dupa ce presa a semnalat faptul ca presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Corneliu Bichinet (PRM), intentioneaza sa plece intr-un turneu european pe bani publici, seful sau de partid, Corneliu Vadim Tudor, s-a grabit ieri sa anunte ca nu stia de aceasta deplasare despre care a aflat din presa si ca i-a interzis fostului senator sa-si realizeze planul.
PE DINAFARA. In ciuda acestui anunt, liderul PRM a dovedit ca nu stie sau se face ca nu stie ce se intampla in propriul partid. Si pentru ca da bine la imagine, Vadim a "multumit" pentru informare presei, sfatuindu-l totodata pe presedintele CJ Vaslui "sa mearga prin satele, targurile si orasele judetului si sa rezolve problemele cetatenilor". Intr-un comunicat al PRM, Bichinet este scuzat pentru ca ar fi vrut doar sa puna in aplicare un proiect care nu ii apartine. "Aceasta deplasare, in cateva orase din Europa, pentru un pretins schimb de experienta, constituie un proiect mai vechi al unui grup de primari apartinand mai multor formatiuni politice", se incropeste scuza in comunicatul PRM. Se pune atunci intrebarea de ce Corneliu Bichinet nu a folosit ziarul partidului, Tricolorul, sau nu si-a informat seful de partid pentru a demasca deplasarea in care a mai invitat si 40 de primari?
TRASEU. Turneul urma sa aiba loc in perioada 26 septembrie-7 octombrie, prin mari capitale si centre culturale si turistice europene, adica Budapesta, Venetia, Coasta de Azur, Monte Carlo, Cannes, Nisa, Geneva, Salzburg si Barcelona. Fiecare primar ar fi trebuit sa cheltuiasca 30 de milioane de lei, adica peste 700 de euro, din bugetele primariilor pe care le conduc, desi este vorba de primariile unora dintre cele mai sarace sate ale judetului Vaslui. 550 de euro ar fi fost numai cheltuiala pentru transport, cazare in hoteluri de 3 stele si masa, pentru fiecare participant la "turneu". 30 de primari apucasera deja sa confirme faptul ca vor da curs invitatiei lui Bichinet de a colinda Europa pe bani publici.
EXPLICATIE
"Aceasta deplasare, in cateva orase din Europa, pentru un pretins schimb de experienta, constituie un proiect mai vechi al unui grup de primari apartinand mai multor formatiuni politice" - Biroul de presa al PRMCitește pe Antena3.ro