x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cabinetul Boc, convocat la Cotroceni

Cabinetul Boc, convocat la Cotroceni

19 Apr 2010   •   00:00

Miniştrii Guvernului Boc se vor prezenta marţi după amiază la consultări cu preşedintele Traian la Cotroceni. Potrivit Preşedinţiei, temele de discuţie care vor fi abordate vor fi cheltuielile publice din administraţie, cheltuielile sociale, absorbţia fondurilor de la UE, legislaţia achiziţiilor publice, revizuirea Constituţiei şi descentralizarea.

Potrivit unui anunţ al Preşedinţiei, programul de marţi al preşedintelui prevede, de la ora 14.00, "consultări cu Guvernul, la Palatul Cotroceni, în temeiul art. 86 din Constituţie".

"Temele consultării sunt următoarele: Reducerea cheltuielilor publice în administraţia publică centrală şi locală; Reducerea cheltuielilor sociale printr-o mai bună ţintire a beneficiarilor sistemului de protecţie socială; Creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor comunitare; legislaţia achiziţiilor publice; Proiectul de revizuire a Constituţiei; Procesul de descentralizare", se arată în anunţul Preşedinţiei, difuzat luni.

Nemulţumit, preşedintele anunţa lunea trecută, în cadrul unei emisiuni televizate, că va chema Guvernul la consultări, la Cotroceni, pentru a discuta despre disponibilizările în sistemul bugetar. Băsescu a comentat că, uitându-se pe statistici, nu a prea văzut disponibilizările anunţate în sistemul bugetar.

"Nu vă ascund că nu sunt convins nici de realitatea a ceea ce se afirmă la Guvern, am dat oameni afară... Nu prea am văzut în statistici şomeri din sectorul bugetar. Nu prea am văzut. O să mă mai uit cu atenţie zilele următoare. S-au comasat ministere, dar a rămas acelaşi număr de salariaţi... Ceva e în neregulă şi acolo. Am să am o discuţie cu Guvernul săptămâna viitoare. Pe articolul 86 din Constituţie, o să-i invit la consultări Guvernul", a arătat Băsescu.

Preşedintele a mai precizat că discuţia nu va avea loc la Palatul Victoria, ci la Cotroceni. "O să chem Guvernul la consultări săptămâna viitoare. Până la urmă, gentileţea mea de a mă duce la Palatul Victoria şi de a nu mă duce eu acolo a fost prost înţeleasă de fostul guvern. O să chem acum guvernul la Palatul Cotroceni să-mi explice", a declarat Băsescu.

×
Subiecte în articol: politic