Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O parte considerabilă a intelectualităţii româneşti s-a lăsat periodic ispitită de implicarea în politică fie prin susţinerea deseori necritică a unui politician de meserie, fie prin abandonul condeiului în favoarea discursului politic. În primul caz, au fost dezamăgiţi sistematic, ori s-au întors de unde au plecat, alungaţi de un sistem politic ale cărui resorturi nu le-au înţeles. Unii dintre ei nici măcar nu au înţeles ce li s-a întâmplat, ajungând doar să-şi schimbe idolii, după ce primii beneficiari ai admiraţiei lor i-au dezamăgit.
Literaţi sau filosofi, „cărturarii” de la noi au nutrit încă din 1990 speranţa că pot avea o contribuţie majoră la schimbarea în bine a României, speranţă care se perpetuează până astăzi. De exemplu, după revocarea Codruţei Kovesi, pe 9 iulie, scriitorul Mircea Cărtărescu o invita în politică. „Ai fost şi ai să rămâi simbolul unei Românii mai bune. Dacă vei candida la preşedinţie, voi fi primul care te va vota”, scria Cărtărescu pe facebook. Fosta şefă a DNA nu a fost „chip cioplit” doar pentru Cărtărescu, ci şi pentru filosoful Gabriel Liiceanu, care mărturisea în februarie că şi el s-a gândit la o Românie condusă de procuroare. „Dumnezeule, cum ar arăta România condusă de un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracţie de slujire. Este slujirea!”, spunea filosoful.
Până la Kovesi, idolul comun al celor doi a fost mulţi ani Traian Băsescu. Cărtărescu vorbea despre şansele acestuia de a deveni un preşedinte bun pentru România şi s-a ferit să intre în corul celor care reclamau o situație stridentă de nepotism în cazul candidaturii Elenei Băsescu pentru alegerile europarlamentare din 2009. „Domnișoarei îi place politica, probabil moștenire de familie. Nu e niciun păcat, nici împotriva legii”, spunea Cărtărescu. Ulterior, a devenit critic la adresa fostului preşedinte, afirmând chiar că nu ar fi trebuit să câştige un al doilea mandat. „Epoca Băsescu mi se pare terminată, cu bunele şi relele ei. Ca şi Emil Constantinescu, actualul preşedinte e azi un prizonier neputincios al sistemului politic românesc, corupt şi nenorocit”, scria Cărtărescu încă din 2010. Lui Liiceanu i-au mai trebuit câţiva ani să-l renege pe Băsescu. În 2014, la ceremonia de decorare a sa de la Cotroceni, filosoful spunea: „Timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe ce noi, cei care credem ce e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim”. Dezamăgirea a venit după plecarea de la Cotroceni a fostului preşedinte, odată cu distanţarea acestuia de acţiunile noii stele a „intelighenţiei” româneşti, Codruţa Kovesi. „Ce s-a întâmplat după ce Traian Băsescu a coborât treptele puterii, ține de misterioasele abisuri ale firii omenești (...) Cred că a venit acum momentul să ies din tăcerea stupefiată în care m-a aruncat de-o vreme metamorfoza celui care a urcat glorios și a coborât indecent scara puterii și căruia, vreme de zece ani, i-am acordat încrederea mea”, a spus Liiceanu.
Dezvrăjirea brutală
În afara susţinătorilor de pe margine, o parte a „dăscălimii” a decis să se implice direct în politică, însă au fost devoraţi repede în groapa cu lei a Puterii. Cât s-a aflat la guvernarea, PDL şi-a făcut chiar un obiectiv să devină un partid al intelectualităţii „subţiri”, însă după ce s-a folosit de imaginea lor, i-a expulzat fără prea mari regrete. Spre exemplu, Sever Voinescu a făcut eforturi mari să se integreze în acest mediu, însă nu a fost acceptat niciodată de pedelişti ca unul de-ai lor. Nominalizat pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, candidatura sa a căzut în votul plenului chiar cu voturi de la PDL, fiind nevoie de o a doua desemnare pentru ca lui Voinescu să-i fie atribuită funcţia. La capătul a patru ani de implicare politică, Voinescu s-a lăsat păgubaş. Şi mai rău s-a fript teologul Theodor Baconschi. Când Guvernul Boc era contestat în stradă, în ianuarie 2012, premierul a anunţat în plenul Parlamentului că l-a demis în urma unei postări, în sine inofensive, în care ministrul de Externe vorbea despre „mahalaua violentă şi ineptă”, cu referire la huliganii care devastaseră câteva magazine după un protest în Piaţa Universităţii.
Citește pe Antena3.ro
La fel, şi Cristian Preda a evitat cu greu excluderea din PDL, lucru care nu i-a mai ieşit în PMP, fiind expulzat din partid după ce a cerut demiterea de la conducerea partidului a Elenei Udrea, în condiţiile în care restul partidului a desemnat- o să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014.
Petre Lăzăroiu a afirmat că i-au fost ascultate convorbirile telefonice în 2007, într-un dosar care-l viza pe Borbely Laszlo, fără ca până acum să fie informat oficial de acest lucru.
Seceta de la PSD
Social-democraţii au fost mai puţin preocupaţi să-şi pună în panoplie intelectuali de marcă, preferând mai degrabă să aibă alături personalităţi din mediul universitar cu funcţii importante în sistemul de educaţie, îndeosebi rectori: Ecaterina Andronescu, Mihnea Costoiu sau Valentin Popa. Într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD de către Ion Iliescu în decembrie 2014, conducerile succesive ale partidului erau acuzate că nu au ştiut că atragă în partid „intelectualitatea de stânga, progresistă”.
Trebuie să faci eforturi monumentale să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg. Eşti inteligentă, eşti frumoasă, eşti tenace, ai anduranţă la mediul general dezgustător al politicii româneşti şi nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare.
Theodor Baconschi despre Elena Udrea
Încă din 2009, Băsescu se plângea că ţara are prea mulţi filosofi şi prea puţini tinichigii sau ospătari. La numai câteva zile, el s-a întâlnit la un târg de carte cu Gabriel Liiceanu, căruia i s-a adresat cu întrebarea: „Ce faceţi, domnu’ filosof?”. „Încerc să aleg şi eu între un tinichigiu şi un filosof”, a răspuns Liiceanu. În pofida acestui episod mai tensionat, relaţiile dintre cei doi au rămas bune încă vreo câţiva ani.
