Senatul a adoptat OUG prin care se amână prevederile care limitează numărul de câini de la stână şi interzic păşunatul între lunile decembrie şi aprilie. Măsurile ordonanţei sunt însă temporare şi expiră pe data de 25 aprilie. Începând cu această dată, se vor aplica prevederile care au adus la sfârşitul anului trecut mii de ciobani în Capitală.
Potrivit legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, se interzice "permiterea turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de trei în zona de munte, de doi în zona de deal şi de unu la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigura paza stânei". Ciobanii acuzau că legea favorizează vânătorii, însă îi dezavantajează în faţa animalelor de pradă care pot ataca turmele de oi.
Cine rezolvă problema?
Deşi data până la care ordonanţa este în vigoare se apropie de terenul limită, Parlamentul nu face nimic concret pentru a modifica legea. În Senat este depus deja un proiect de lege prin care sunt eliminate cele două prevederi care au fost amânate de Guvern prin ordonanţa de urgenţă, însă proiectul depus de senatoarea Cristiana Anghel nu a intrat nici măcar în dezbaterea comisiilor de specialitate.
„Mă întreb de ce ordonanţa care rezolvă parţial problema a ajuns în Senat la vot, şi legea pe care am depus-o, care e o lege ce reglementează definitiv situaţia, nu a ajuns să fie dezbătută- Cristiana Anghel, senator
Sunt însă şi susţinători ai măsurilor de limitare al numărului de câini pe care îl pot avea ciobanii. Senatorul UDMR, Tacozs Barna, susţine că aceşti câini umbă în continuare liberi şi cauzează extrem de multe probleme, atât vânătorilor, cât şi celorlalte persoane. Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic a fost făcută după ce vânătorii au reclamat că aceşti câini folosiţi pentru paza turmelor omoară iepuri şi caprioare.
Guvernul este încă în căutări
La începutul anului, Guvernul se angaja să găsescă o soluţie până la data la care expiră Ordonanţa de Urgenţă. „Până la sfârşitul lunii aprilie vom găsi o variantă de a soluţiona definitiv, sunt în Parlament o serie de iniţiative pe această chestiune, dar poate şi Guvernul să vină cu o soluţie. Vrem sa găsim o formulă de înţelegere şi cu legislativul" declara purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Executivul a ajuns deja la un acord cu oierii, prin care aceştia să aibă dreptul să deţină şase câini pentru un număr de 300 de oi, şi câte un câine în plus la fiecare 100 de mioare.
Astfel, dacă ciobanul respectiv are 1 000 de oi, numărul de câini de la stână poate să fie 13. Măsura trebuie însă dezbătută şi adoptată în Parlament, dar senatorii se ocupă de alte probleme din Legea vânătorii, cum ar fi statutul vânătorului. Despre acesta aflăm că este o persoană care ocroteşte, îngrijeşte şi extrage fauna cinegetică.