Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și-a lansat, joi, candidatura la Primăria Capitalei. El a anunțat că printre propunerile sale se numără subvenționarea centralelor de apartament, gratuitatea transportului public și redeschiderea parcurilor din jurul Palatului Cotroceni și Parlamentului
„Suntem prizonierii aceluiași sistem de încălzire și distribuire a apei calde centralizat. Din păcate, s-a investit foarte puțin pentru modernizarea lui. Dac facem un calcul aproximativ, ne trebuie 480 de ani să refacem tot sistemul de termoficare din București. (...) Se persistă în folosirea acestui sistem. Noi propunem sp renunțăm la acest sistem și să folosim banii mai eficinent - să subvenționăm achiziția de centrale individuale de apartament”, spune Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele ALDE mai propune decalarea programului de lucru al angajaților și al programului de începere a școlilor.
„Nu în ultimul rând aș menționa gratuitatea transportului în comun. Nu este un populism, ci este un preț pe care trebuie să-l plătim pentru a stimula cetățenii să folosească transportul în comun”, adaugă liderul ALDE.
.
El a spus că este necesar să fie făcute culoare verzi în Caputală.
„Fiindcă suntem la doi pași de Palatul Cotroceni, primul parc care trebuie redeschis publicului este Parcul Cotroceni, împreună cu parcul de la Palatul Parlamentului, unde e o suprafață uriașă care nu este folosită în interes public larg. Este un bun moment să gândim cum construim o pădure urbană la Palatul Parlamentului”, a adăugat liderul ALDE.
De asemenea, el a vorbit, printre altele, de modernizarea Sălii Palatului, reamenajarea Pieței Victoria prin amplasarea Columnei lui Traian, precum și construirea unor săli de evenimente publice și de concerte.