x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Camera Deputaţilor a adoptat legea privind alegerile parlamentare

Camera Deputaţilor a adoptat legea privind alegerile parlamentare

24 Iun 2015   •   17:31
Camera Deputaţilor a adoptat legea privind alegerile parlamentare
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 273 de voturi "pentru", 8 abţineri şi 10 voturi "împotrivă", proiectul de lege privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Deputaţii PSD, cei ai PNL, UDMR şi grupului minorităţilor au anunţat că susţin şi votează pentru proiectul de lege.

Deputatul independent Remus Cernea şi deputatul PMP Eugen Tomac au spus că votează împotrivă.

Propunerea legislativă prevede că senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului repartizării proporţionale, norma de reprezentare pentru alegerea Senatului fiind de un senator la 168.000 de locuitori, iar în cazul Camerei Deputaţilor, de un deputat la 73.000 de locuitori.

De asemenea, iniţiativa legislativă prevede că pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară care este calculat după cum urmează: a) 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau 20% din voturile valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali, şi b) în cazul alianţelor politice şi alianţelor electorale, la pragul de 5% se adaugă, pentru al doilea membru al alianţei 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară şi, pentru fiecare membru al alianţei, începând cu al treilea, câte un singur procent din voturile valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale, fără a se putea depăşi 10% din aceste voturi.

"Organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de senator sau deputat au dreptul, potrivit art. 62 din Constituţie, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de voturi egal cu cel puţin 5% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat", se mai arată în textul iniţiativei legislative.

În lege se defineşte şi termenul de "fraudă electorală" în sensul că aceasta este reprezentată de "orice faptă care are loc înaintea, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor şi încheierii proceselor-verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilor şi crearea de avantaje concretizate prin mandate în plus pentru un competitor electoral".

Legea a fost adoptată de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional.

×
Subiecte în articol: vot legea alegerilor parlamentare