Limitarea beneficiilor de care se bucură imigranţii est-europeni din spaţiul UE în Marea Britanie a fost principala temă a discuţiilor pe care premierulbritanic, David Cameron, le-a purtat cu omologul său român, Dacian Cioloş, şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Cameron caută să renegocieze regulile Uniunii.
Vizita premierului britanic, David Cameron, în România a venit în contextul în care acesta încearcă să obţină acordul Uniunii Europene pentru a îngrădi dreptul imigranţilor la beneficiile de la buget de care se bucură în prezent. În Marea Britanie trăiesc 175.000 de români şi aproximativ 700.000 de polonezi. După vizita în România, Cameron a plecat în Polonia, unde ministrul de Externe şi premierul se pronunţaseră deja împotriva planurilor prim-ministrului britanic. Cameron vrea ca imigranţii să poată fi puşi pe o listă de aşteptare timp de mai mulţi ani, până să poată cere beneficii de la stat. Acordarea beneficiilor ar urma să depindă de contribuţiile prin taxe pe care imigranţii le-au avut la bugetul ţării. Pentru a forţa mâna UE, guvernul condus de David Cameron va organiza, anul viitor, un referendum prin care cetăţenii vor decide dacă rămân sau nu în Uniunea Europeană. Până atunci, premierul britanic cere ca regulile Uniunii, foarte stricte în privinţa liberei circulaţii, să fie reformate. „Legat de imigraţie, am discutat despre stoparea fenomenului de trafic cu imigranţi. Am discutat despre reformarea Uniunii Europene”, a spus Cameron, după întâlnirea cu preşedintele Iohannis. „Am avut un schimb de opinii pe marginea fluxului migratorilor. Am discutat şi despre românii care trăiesc acolo şi care plătesc taxe”, a spus, la rândul său, Iohannis.