x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Campanie electorală - Bani de la Patriciu, după "simpatie"

Campanie electorală - Bani de la Patriciu, după "simpatie"

de Carmen Vintila    |    14 Feb 2008   •   00:00

Candidaţii susţinuţi de partide "simpatice" vor primi bani pentru campania electorală de anul acesta de la Dinu Patriciu.



Candidaţii susţinuţi de partide "simpatice" vor primi bani pentru campania electorală de anul acesta de la Dinu Patriciu.

Cel mai bogat român din 2007, potrivit topului realizat de Capital, liberalul Dinu Patriciu, nu se va da în lături de a-i ajuta financiar pe politicieni, în limitele legii însă. Patriciu nu a spus câte partide intenţionează să sponsorizeze în campanie şi nici pe care. "Toată lumea poate finanţa. Unii îmi sunt simpatici, alţii îmi sunt antipatici. Vom vedea, dar totul în condiţii absolut legale şi în limitele legii", a declarat ieri, la Sibiu, Dinu Patriciu, citat de Mediafax. Omul de afaceri nu a dezvăluit suma pe care este dispus să o investească în campania electorală, criteriul principal pentru alegerea partidelor care vor beneficia de banii celui mai bogat român fiind simpatia. "Simpatia se bazează pe ceea ce pot face pentru a servi interesul naţional, iar interesul naţional este suma intereselor individuale, este suma intereselor cetăţenilor şi corporaţiilor. Dacă sunt în stare să înţeleagă asta, probabil, îmi pot fi simpatici. Altfel nu", a mai spus Patriciu. În urmă cu ceva vreme, Patriciu susţinea că a sponsorizat campania lui Adriean Videanu pentru alegerile locale din 2004 şi că la aceleaşi alegeri l-a sponsorizat şi pe Mircea Geoană, despre care a crezut că poate aduce un management performant în Capitală.  

×
Subiecte în articol: politic patriciu