Preşedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, directorul TNB, afirmă că este "profund şocat de ceea ce s-a întâmplat pe data de 10 August în faţa Guvernului României" şi că se simte "solidar cu cei care au suferit nevinovaţi" la mitingul din Piaţa Victoriei.
"Sunt profund şocat de ceea ce s-a întâmplat vineri 10 August în faţa Guvernului României. În dimineaţa acelei zile am zburat spre Elveţia pentru a susţine, a doua zi, un spectacol poetic în faţa românilor din Lucerna şi împrejurimi. Am putut vedea, pe internet, tot ce s-a petrecut în Piaţă", afirmă Caramitru într-o declaraţie transmisă AGERPRES.
El se declară "solidar cu cei care au suferit nevinovaţi" la mitingul din Piaţa Victoriei.
"Am trăit practic acelaşi şoc pe care l-am avut la Chişinău privind la televizor ce se petrecea la Bucureşti în 1990, când în 13-15 Iunie minerii făceau legea în Capitală. Şi atunci, ca şi acum, am ajuns la Bucureşti prea târziu pentru a mai întreprinde ceva. Şi atunci, ca şi acum, am simţit că parcă un blestem ne însoţeşte, că nu ne vom putea rupe niciodată de umbra zâmbitoare a lui Iliescu. Declar public că mă simt solidar cu cei care au suferit nevinovaţi, că moralmente am fost şi eu în piaţă vineri 10 August 2018 aspirând gaze lacrimogene şi încasând lovituri de baston alături de fiii mei şi de toţi oamenii maltrataţi acolo. Oameni nevinovaţi şi demni de condiţia lor de cetăţeni ai unui stat de drept", mai spune Caramitru.