x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Carmen Dan rupe tăcerea: Condamnarea lui Liviu Dragnea a fost un șoc

Carmen Dan rupe tăcerea: Condamnarea lui Liviu Dragnea a fost un șoc

16 Iun 2019   •   21:37
Carmen Dan rupe tăcerea: Condamnarea lui Liviu Dragnea a fost un șoc

Carmen Dan a vorbit în exclusivitate, pentru Antena 3, despre condamnarea fostului lider PSD. Ministrul de Interne susține că a fost un șoc pentru toată lumea și nimeni nu se aștepta la această decizie.

”Eu nu am crezut niciun moment că decizia va fi aceea. Odată ce s-a întâmplat, cei din PSD au perceput acest lucru ca un șoc. Membrii acestui partid sunt cei care conștientizează ca acest partid să își regăsească echilibrul. Nu mă gândeam că va fi această soluție. Atunci când PSD a trecut prin perioade de criză a avut capacitatea de a se regrupa. Cred că asta se va întâmpla și acum. S-a pierdut o bătălie și aici vorbesc de alegerile europarlamentare, dar cred că o să ne regrupăm.

Eu nu am vorbit cu domnul Dragnea, nu am avut posibilitatea. Nu a existat această solicitare. Dânsul stabilește cu cine discută la telefon.”, a declarat Carmen Dan.

×
Subiecte în articol: Carmen Dan