Carmen Harra a prezis că, în viitor, România va avea o femeie președinte. In acelasi timp, clarvazatoare crede ca actualul sef al statului, Klaus Iohannis, va avea un an greu.
”Vom vedea femei în poziții de conducere în următorii opt ani, chiar și o femeie președinte. Nu va fi anul viitor, mai urmează. Persoana există, însă nu s-a afirmat încă în sfera politică. Vor fi foarte mute persoane noi și puternice, care vin cu un flux nou, ce va capta atenția lumii.”, a spus Harra.
Referindu-se la Klaus Iohannis, Hara a declarat, la Antena 3 că președintele nu va avea parte de un an foarte bun. ”Președintele Iohannis va fi foarte încolțiti din toate părțile. Mulți din jurul lui sunt foarte afectați. Susținătorii lui nu mai sunt așa fideli. Lumea se manifestă într-un mod fără precedent. Nu este un an foarte bun nici pentru Iohannis, chiar deloc”, a apareciat Carmen Harra.
Ea a vorbit inclusiv despre dezastrele naturale care vor avea loc în anul ce urmează. ”Vor fi mai multe inundații. Anul acesta, din fericire, cutremurul ne va ocoli. Inundații însă vor fi, dar anul acesta fenomenul politic va fi cel mai puternic și nu aspectele acestea care vizează fenomenele naturale.”, a spus Carmen Harra.