x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cătălin Ivan: Liberalii s-au molipsit de ipocrizie de la Băsescu

Cătălin Ivan: Liberalii s-au molipsit de ipocrizie de la Băsescu

01 Apr 2014   •   15:46
Cătălin Ivan: Liberalii s-au molipsit de ipocrizie de la Băsescu
Sursa foto: Picasa

Reprezentanţii PNL, în frunte cu Crin Antonescu, 's-au molipsit de ipocrizie de la Traian Băsescu', din moment ce înainte să rupă USL au susţinut fără rezerve acciza pentru autostrăzi, iar acum o resping, afirmă purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.

'Pe tema accizei pentru autostrăzi, liberalii s-au molipsit de ipocrizie de la Traian Băsescu! Miniştrii PNL au semnat scrisoarea cu FMI în care se susţinea acciza, iar parlamentarii liberali au votat bugetul care prevedea acest lucru. De altfel, şi Crin Antonescu a susţinut fără rezerve acciza pentru autostrăzi, până în momentul în care a rupt USL şi s-a alăturat lui Băsescu! Acum, preşedintele PNL nu pare decât să execute ordinul lui Traian Băsescu, preluând discursul şi atacurile sale complet populiste! O fuziune cu PMP sau PDL pare firească în acest moment', declară Cătălin Ivan, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

El susţine că este absurd modul în care Crin Antonescu cere grăbirea reducerii CAS - ''o măsură posibilă numai prin introducerea accizei pe autostrăzi, lucru pe care îl ştie foarte bine'' - şi în acelaşi timp cere renunţarea la această acciză.

'Prin ipocrizia sa, Crin Antonescu dezamăgeşte din nou românii care şi-au pus speranţa în proiectul USL', conchide purtătorul de cuvânt al social-democraţilor.

×