x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce a primit UDMR după negocierile cu PSD

Ce a primit UDMR după negocierile cu PSD

de Marius Gîrlașiu    |    20 Iun 2017   •   11:40
Ce a primit UDMR după negocierile cu PSD
Sursa foto: Diana Oros

Liviu Dragnea a bătut palma cu UDMR pentru debarcarea premierului Sorin Grindeanu, însă va plăti scump cele 30 de voturi ale parlamentarilor maghiari. Concesiile făcute liderilor Uniunii după negocierile de ieri sunt uriașe. În schimbul sprijinului decisiv al UDMR, PSD a votat ieri două proiecte extrem de sensibile pentru comunitatea maghiară.

Liderii UDMR au profitat la maxim de poziţia privilegiată în care s-au trezit odată cu declanșarea măcelului dintre clanurile din PSD. Maghiarii au cerut la negocierile cu Liviu Dragnea modificarea Legii administraţiei publice locale, mai precis scăderea de la 20%, cât este în prezent, la 10% a procentului aparţinând minorităţilor naţionale din totalul populaţiei unei localităţi necesar pentru ca autorităţile să asigure folosirea limbii materne a minorităţilor. „Se discută despre asta, a rămas ca colegii mei din comisie să negocieze, să discute, nu se discută de ieri, de azi”, a admis liderul PSD Liviu Dragnea. Ca să le facă pe plac maghiarilor și să-și asigure voturile UDMR pentru debarcarea premierului Grindeanu, Dragnea a convocat ieri de urgenţă trei comisii parlamentare din Camera Deputaţilor - juridică, drepturile omului și administraţie – pentru a da raport favorabil proiectului depus de UDMR încă din luna mai. Deputaţii din aceste comisii au fost convocaţi în jurul orei 16:30 pentru ora 18, au precizat surse parlamentare. Mai mult, aleșii din Comisia juridică tocmai își încheiaseră lucrările când au primit SMS-ul de adunare pentru ora 18. Camera Deputaţilor este prima sesizată, Senatul fiind for decizional în acest caz. Proiectul ar putea intra azi pe ordinea de zi în plen. Iniţiativa UDMR mai prevede ca autorităţile și entităţile publice să poată folosi, alături de însemnele oficiale ale României și alte însemne sau simboluri care exprimă identitatea etnică, istorică și culturală a minorităţilor naţionale. Tot ieri, în ziua negocierilor dintre UDMR și coaliţia PSD-ALDE, senatorii din comisiile de administraţie publică și drepturile omului au avizat favorabil proiectul de lege prin care ziua de 15 martie va deveni oficial Ziua Maghiarilor din România. Raportul comun al celor două comisii a fost adoptat cu majoritate de voturi, existând doar trei abţineri. Pe 15 martie 1848, Parlamentul de la Budapesta a votat alipirea Ardealului la Ungaria Mare. „Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucată din ţară. Sunt și alte minorităţi care au prin lege adoptată o zi a lor, turcii, tătarii”, a susţinut Liviu Dragnea. Proiectul de lege ar urma să intre azi pe ordinea de zi a Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. „Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votaţi și deţin majoritatea trebuie să aibă și posibilitatea și dreptul de a schimba miniștrii, inclusiv premierul dacă doresc”, a spus Kelemen Hunor după negocieri. Semn că maghiarii vor pune umărul la debarcarea lui Sorin Grindeanu după negocierile cu Dragnea

×
Subiecte în articol: udmr negocieri psd