x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce au incompatibilii cu prefectura

Ce au incompatibilii cu prefectura

de Adrian Ilie    |    12 Ian 2016   •   17:47
Ce au incompatibilii cu prefectura
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Senatorul liberal Dorin Dobra a depus un proiect de lege prin care vrea să limiteze cazurile de incompatibilitate printre aleșii locali.

Practic, prefecţii ar urma să verifice declaraţiile de interese ale aleșilor locali înaintea ANI și să-i atenţioneze dacă sunt lucruri nelegale. Ideea a prins la vârful PNL, iar printre cosemnatarii legii apar alţi 17 parlamentari liberali, în frunte cu Vasile Blaga și Alina Gorghiu.

Potrivit propunerii, imediat după alegerea în funcţie, aleșii locali vor depune un exemplar din declaraţia de interese la prefectura judeţului lor, iar prefectul va solicita date de la Registrul Comerţului sau alte instituţii ce pot oferi informaţii relevante cu privire la posibile situaţii de incompatibilitate.

„Plecând de la premisa că nimeni nu dorește să încalce legea și pentru a preîntâmpina situaţiile de natură să afecteze activitatea autorităţilor publice locale, inițiem prezenta propunere legislativă care implică instituţia Prefectului în verificarea declaraţiilor de interese astfel încât aceștia să beneficieze de o minimă consultanţă la depunerea acestor declaraţii”, se aratră în expunerea de motive.

Problema legii a fost sesizată de Consiliul Legislativ care a arătat că verificarea declaraţiilor nu intră în obligaţiile legale ale prefecţilor. În plus, ar trebui modificată și Legea ANI întrucât ar fi schimbate condiţiile de exercitare a controlului Agenţiei.

Ambiguităţile Legii ANI au dus la multe procese în instanţă în care primarii, inclusiv Klaus Iohannis, au contestat deciziile Agenţiei, uneori având câștig de cauză.

Vasile Blaga este, alături de Alina Gorghiu, printre semnatarii proiectului de lege
 

×