x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce avere deţine premierul Sorin Grindeanu

Ce avere deţine premierul Sorin Grindeanu

de Marius Gîrlașiu    |    13 Feb 2017   •   09:13
Ce avere deţine premierul Sorin Grindeanu

Prim-ministrul Sorin Grindeanu deţine, împreună cu soţia sa, două terenuri intravilane şi o casă de locuit în judeţul Timiş, nu deţine autovehicule sau bijuterii şi are o datorie de 52.400 de euro la bancă. Grindeanu a încasat anul trecut peste 41.000 de lei în calitate de preşedinte al CJ Timiş.

 

Conform celei mai recente declaraţii de avere postate pe site-ul Guvernului, premierul Sorin Grindeanu deţine, alături de soţia sa, două terenuri intravilane cu o suprafaţă totală de 773 metri pătraţi, în judeţul Timiş şi o casă de locuit cu o suprafaţă de 205 metri pătraţi dobândită în anul 2007. Potrivit declaraţiei de avere, premierul nu deţine niciun fel de autovehicul, dar nici bijuterii, metale preţioase sau obiecte de artă şi de cult. Fost preşedinte al CJ Timiş, Grindeanu nu a menţionat în document nici conturi sau depozite bancare a căror valoare însumată să depăşească 5000 de euro. Premierul are însă o datorie la bancă în valoare de 52.400 de euro, cu termenul de scadenţă în 2035, din care mai are de achitat în momentul de faţă aproape 49.000 de euro. În calitate de şef al Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu a câştigat anul trecut 41.271 de lei, iar din indemnizaţia de deputat a încasat 38.580 de lei. Anul trecut, premierul a vândut un teren din judeţul Timiş către SC Toli Agro SRL cu o valoare de zero lei, precum şi un ATV către SC Motoboom SRL pentru suma de 4.000 de lei.

 

Donaţie de la tata socru

Soţia premierului, Mihaela Grindeanu, a avut anul trecut un venit de 16.262 de lei ca manager al SC Duofarm SRL, aceasta încasând şi suma de 4.440 lei din închirierea unui apartament. Totodată, soţia premierului şi-a sporit veniturile cu 30.000 de euro din vânzarea unui apartament, 7354 de lei din indemnizaţia pentru creşterea copiilor, plus 10.000 de euro reprezentând o donaţie primită de la socrul său, Nicolae Grindeanu, fost preşedinte al organizaţiei PSD Caransebeş şi unul dintre fondatorii FSN Timiş. Premierul a menţionat în declaraţia de avere postată pe site-ul Guvernului şi alocaţiile primite de cei doi copii ai săi, în valoare totală de peste 3000 de lei.

Premierul Sorin Grindeanu alături de soţia sa, Mihaela, şi cei doi copii.

×