x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Adrian Năstase despre nominalizarea noului Ministru al Justiției

Ce spune Adrian Năstase despre nominalizarea noului Ministru al Justiției

20 Feb 2017   •   10:25
Ce spune Adrian Năstase despre nominalizarea noului Ministru al Justiției

Fostul premier Adrian Năstase susține că un guvern PSD nu poate să funcționeze doar pentru zona economică și socială, fapt pentru care Guvernul Grindeanu ar trebui să își asume numiri mai curajoase în ceea ce privește ministerul Justiției și asumarea unor politici în domeniul justiției.

„Este evident că discuțiile legate de un viitor ministru al Justiției se poartă și în contextul în care se știe că președintele are un drept de veto, chiar dacă temporar, în această privință. De aici și ideea unei numiri cu o persoană care să fie eventual simpatică președintelui României. Cred că ar fi  important ca Guvernul să își asume numiri curajoase în ceea ce înseamnă ministrul de la Justiție și de la IMM-uri, poate și alți miniștri, dacă este necesar, dar mai ales asumarea unei politici în domeniul Justiției. Nu se poate să avem un guvern PSD care să funcționeze doar pentru zona economică și socială. În domeniul Justiției, toate guvernele dreptei au avut ceva de formulat, o variantă. PNL, de exemplu, a elaborat Codurile Penale și acum pare amuzant că ar trebui ca ele să fie peticite tot de ei”, a declarat Adrian Năstase, luni, într-o intervenție telefonică, la Antena3.

×
Subiecte în articol: adrian nastase