x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Cătălin Tolontan despre incidentul de la Hotnews legat de Victor Ponta

Ce spune Cătălin Tolontan despre incidentul de la Hotnews legat de Victor Ponta

03 Noi 2016   •   15:19
Ce spune Cătălin Tolontan despre incidentul de la Hotnews legat de Victor Ponta

Jurnalistul de la Gazeta Sporturilor comentează postarea jignitoare la adresa lui Victor Ponta apărută pe contul de Facebook al Hotnews.

"Ceea ce într-o lume normală e jenant, la noi e eroizant. Au apărut imagini cu tricouri negre pe care scrie ”Cinste eroului necunoscut!”. Interesant. Parcă publicul PSD e fanatic și nedemocratic, așa se spune în ”lumea bună”, nu? Uite că revărsarea de ură vine exact din direcția opusă, asta ca să ne lămurim că nu există monopol nici pentru civilizație și nici pentru discriminare. Unde este acum pro-occidentalismul? Și unde locuiește inteligența? În dreapta, în stînga sau, pur și simplu, ne dăm în fine seama că împărțirea în categorii e lipsită de fundament faptic?! Vorba lui Dalai Lama: cînd cineva își lipește o bombă pe el și se duce printre civili, el nu mai e musulman sau creștin sau budist, ci doar fanatic. Iar fanatismul fix asta înseamnă: nu sînt de acord cu tine și, pentru că nu te pot schimba, mai bine crăpi! Cristian Pantazi, redactorul-șef de la Hotnews, tocmai asta a refuzat. Să accepte că fanatismul e un standard", a scris Tolontan, pe blog.

Unul dintre cei care se ocupă de pagina de Facebook a ziarului online au distribuit o ştire cu Victor Ponta şi au scris drept introducere, "Sper să crapi, Victor Ponta". Ulterior, persoana în cauză a fost concediată.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Hotnews catalin tolontan