x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Ponta, despre angajarea răspunderii Guvernului pe buget: O mare greşeală

Ce spune Ponta, despre angajarea răspunderii Guvernului pe buget: O mare greşeală

16 Dec 2019   •   16:47
Ce spune Ponta, despre angajarea răspunderii Guvernului pe buget: O mare greşeală

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de buget din 2020 ar fi o mare greşeală, menţionând că actualul Executiv începe "cu stângul" guvernarea.

"La buget este o chestiune foarte clară. Nu am auzit în 30 de ani să-şi angajeze vreun guvern răspunderea. Până la urmă, bugetul este cel mai important document al unui Parlament. Am auzit povestea asta cu 'între Crăciun şi Revelion dacă vor să facă moţiune'. Nu o să facă, probabil, nimeni moţiune între Crăciun şi Revelion. Este bugetul lor, dar bugetul nu este făcut pentru noi, pentru Opoziţie, bugetul este făcut pentru dumneavoastră. În baza dezbaterilor pe buget nu câştigă PSD sau Pro România nimic, pentru că suntem în minoritate, dar câştigă doctorii, că ştiu câţi bani sunt la sănătate; profesorii, că ştiu câţi bani sunt la educaţie; oamenii, la infrastructură. Dacă îl treci prin angajarea răspunderii, înseamnă că cel mai important document al unui guvern şi al unui parlament nu îl cunoaşte nimeni, ceea ce cred că este o foarte mare problemă şi o mare greşeală. Cred că încep cu stângul o guvernare", a spus Ponta.

El a mai spus că nu va trece nicio moţiune, mai ales că este vorba de perioada dintre Crăciun şi Revelion.

"Nu trece nicio moţiune acum şi povestea asta să pui între Crăciun şi Revelion e exact ca la OUG 114, adică ne batem joc de oameni. Ideea era de dezbatere, că la moţiune nu poţi să dezbaţi bugetul, la moţiune poţi să ţii un discurs de 10 minute în care să zici ce rău e celălalt. Dezbaterea pe buget înseamnă în special Comisiile de buget reunite şi înseamnă, după aceea, în plen, când vin reprezentanţii fiecărui sector în parte şi explică. La moţiune nu dezbaţi nimic, doar zici că Orban e rău, Orban zice că noi suntem răi şi plecăm acasă. Nu trece, că au majoritate. Problema cu bugetul era să aibă ocazia toţi cetăţenii de acasă pe domeniul lor (...) să afle ce se întâmplă la anul şi nu o să afle", a adăugat Ponta.

Liderul Pro România a apreciat că modificările în privinţa OUG 114 ar fi trebuit adoptate prin ordonanţă de urgenţă, nu prin angajarea răspunderii Guvernului.

"Pe OUG 114 trebuie să vină mai repede. Şi putea să dea ordonanţă, nu ştiu de ce îşi angajează răspunderea, dar a învăţat el chestia asta cu angajarea de răspundere şi le face cu furca şi unde trebuie şi unde nu trebuie şi le face prost. Vă dau un singur exemplu: angajarea pe justiţie. PSD a contestat la Curte, dacă trece 1 ianuarie, practic, tot ceea ce vor ei să prelungească intră în vigoare. Pe 1 ianuarie, orice magistrat cu vechime 20 de ani îşi depune dosarul şi iese la pensie. Dacă dădea ordonanţă de urgenţă, acum era în vigoare. Nu e clar. E foarte mult haos acolo. Pentru OUG 114 trebuia să dea ordonanţă, o îndrepta printr-o ordonanţă, având grijă să nu afecteze sistemul de construcţii şi să nu afecteze lucrurile bune, erau două-trei lucruri bune şi vreo cinci tâmpenii şi să repari tâmpeniile care în mare parte sunt reparate", a susţinut Ponta. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta