CENTENARUL DE PE STRADA MOŞU/Votez, deci exist!

 “Măi ţărane de pe Iza, să te calce motoriza, de-ai vota cu alte sămne, să-ţi crească din burtă lămne!”, era o zicală a vremurilor de demult ale alegerilor. De fiecare dată au fost politicieni “şi buni şi răi”, dar parcă mai dulce era exerciţiul electoral pe vremea când erau şi ei mai tineri, în putere, când oamenii politici cu siguranţă nu erau atât de lacomi ca astăzi. Când liderii momentului circulau cu caleaşca, şi nu cu Loganul, pentru a salva aparenţele unui faliment naţional, din toate punctele de vedere.

Pentru Alexandru Botiş (101 ani şi jumătate), cel mai important lucru în 2008 este să meargă la vot şi să-şi exercite un drept avut în mână atâţia ani. Până la urmă, exprimarea alegerii sale este modul său de a bifa faptul că este încă în putere. Cel mai mare regret este acela că de ziua sa, la 15 iunie 2008, când a împlinit 101 ani, în ziua turului doi al alegerilor locale, nu a reuşit să ajungă la secţia de votare. Puterile uşor slăbite au făcut-o pe fiica sa să nu-l lase să meargă singur la vot. Fata era ocupată acasă cu musafirii, aşa că au telefonat la biroul de circumscripţie să vină cei cu urna mobilă, aceştia au chemat familia să facă o cerere, dar, cum sărbătoarea împlinirii venerabilei vârste de 101 ani era mai importantă, au renunţat, însă bătrânul a rămas cu un regret.

De aceea va face tot ce e posibil să meargă la parlamentare.

MATRAPAZLĂCURI ELECTORALE
Moş Alexandru locuieşte acum, ca o ironie a sorţii, chiar pe Strada Moşu, în Iaşi. El îşi aminteşte cum mergeau oamenii la vot. Unii, mai ales cei de la ţară, veneau cu carele trase de boi la comună, unde erau amenajate secţiile de votare, în şcoli sau în căminele culturale. Îşi aminteşte că şi pe atunci se făceau tot felul de matrapazlâcuri. “Cineva, aproape de cabină, vedea ce faci, te însemna cu cretă, cu un băţ, şi riscai să fii luat la rost după aceea dacă nu votai cu cine era nevoie”, îşi aminteşte centenarul. Pe vremuri, campania se făcea şi cu afişe electorale, dar proporţiile mediatizării prin toate formele erau mult diminuate. “Zarva mare” era aceea făcută direct, în mulţime. Ca şi acum, lumea nu se omora cu prezenţa la vot. Dar, pe atunci, în locul televizorului existau piaţa şi scena, cu mici şi băutură, de unde, ca politician, dacă nu lipseai şi ştiai cum să vorbeşti pe placul alegătorului, câştigai negreşit scrutinul.

LOZINCI ALE TIMPULUI
Bătrânul spune că în tinereţe îi plăceau mai mult femeile decât să meargă la întâlnirile electorale. “Toti alergau după bani şi se băteau ca chiorii în campanie. Cei care voiau să meargă la vot se prezentau la cabinele instalate la liceu, dar înainte, sau după, îşi dădeau replici: «Băi, tu ai votat cu cutare», şi de aici începea harţa.  În anii ’30-’40, se prezentau cel mult 50% dintre cetăţenii cu drept de vot. Politicienii toţi erau mari mâncălăi de bani, voiau salarii mari, să câştige, ca şi acum. Dumnezeu să-l ierte pe Vlad Ţepeş, o lună de zile să se întoarcă înapoi, să vedeţi ce ordine face în ţară”, este de părere Alexandru Botiş. În ce priveşte scrutinul, ştie şi  zicale ce s-au născut pe atunci în zona Maramureşului, unde a copilărit. “Măi ţărane de pe Iza, să te calce motoriza, de-ai vota cu alte sămne, să-ţi crească din burtă lămne!” e una dintre ele. Centenarul îşi aminteşte şi de un conflict de interese iscat în campanie, cu politicieni şi reprezentanţi ai instituţiilor statului. Scenariul e destul de încurcat, dar scuzabil, având în vedere şi vârsta înaintată a povestitorului. “Un deputat, Iker, a venit cu o şleahtă de oameni de la Sighet la un avocat, întâi i-au spart biroul, i-au aruncat toate lucrurile din răzbunare, şi de acolo s-au dus la doctorul Balint şi au făcut alte distrugeri. De acolo au vrut să meargă în altă parte, un poliţist l-o troznit, iar deputatul i-o dat un dos de mână poliţistului. Iar ăsta l-a împuşcat pe deputat într-o mână. Apoi au dispărut toţi ca potârnichile”.

PORTRET DE EROU
S-a născut la 15 iunie 1907, în comuna Bogdan Vodă, din Maramureş. Deşi fiu de ţăran, a făcut liceul, fapt mare la acea vreme. A fost încorporat şi a stat trei ani în armată, părinţii săi refugiindu-se din Maramureş la Piatra Neamţ în timpul dominaţiei austro-ungare. A fost prins în încercuirea de la Stalingrad, când, spune el, divizia sa a fost capturată alături de alte 21. A supravieţuit timp de şase ani foametei, frigului şi condiţiilor mizere inimaginabile din Siberia. S-a întors în ţară, apoi a pendulat între funcţii importante, fiind însă detronat periodic de comunişti. A fost numit la un moment dat şeful exploatărilor forestiere ale judeţului Neamţ, dar locul său a fost luat apoi de un croitor trimis de la Bucureşti, cu CV bun de la partid. Timp de 30 de ani a fost preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Neamţ, la una din vânători mergând alături de scriitorul Mihail Sadoveanu, care, spune el, era un om deosebit. Şi-a iubit foarte mult câinii de vânătoare şi prietenii credincioşi. Chiar şi animalele. Nu a împuşcat decât răpitoare, mistreţi, urşi şi doar trei căpriori în cele aproape opt decenii de când este vânător.

SIBERIA
“Ne-au prins ruşii şi ne-au dus în nordul Siberiei. La muncă cumplită, dacă îţi făceai norma, primeai 400 de grame de pâine, dacă nu, dispăreai. Dormeam pe paie, într-o cameră, culcaţi pe jos, sute de inşi, a doua zi dacă rămâneam trei în viaţă. Venea unul cu cârligul a doua zi şi făcea o stivă de cadavre, o zi şi o noapte dura până să sapi o groapă. În acea perioadă s-a ajuns şi la acte de canibalism”, îşi aminteşte moş Alexandru. Cu toate acestea, spune el,  “noi, ca veterani, avem drepturi doar pe hârtie. La toate alegerile nu am auzit pe unul să zică ceva de noi, dar ei, politicienii români, cu toţii, nu s-au gândit oare vreodată că frumoasele scaune pe care stau în cele două camere, inclusiv scaunul preşedintelui Băsescu, sunt pătate cu sângele eroilor şi veteranilor ca noi, pe care tot ei nu îi preţuiesc?”.

“Cineva, aproape de cabină, vedea ce faci, te însemna cu cretă, cu un băţ şi riscai să fii luat la rost după aceea dacă nu votai cu cine era nevoie”
Alexandru Botiş, Iaşi